VOCEA TRIBUNEI: Pentru ca DINAMO!

E sambata seara. Dupa o zi grea (deh, e greu sa muncesti fizic) in gradina la mama soacra, stau si savurez o bere. Si ma gandesc. Si ma razgandesc.

Doamne, a cata oara i-am promis jumatatii mele mai bune ca “asta a fost ultima deplasare”? Ce sa ii mai spun si de data asta? Cum o intorc?
Pentru ca mi-a sunat telefonul si de la capatul celalalt a venit Aron cu un “Hai, ba, Cetine! Nu poti sa pierzi meciul asta! Indiferent de scor trebuie sa fim acolo! Plecam la Iasi maine dimineata la 5 jumate si seara suntem inapoi! Da-l incolo de examen luni! Si ce daca e la 8? Il iei tu ca esti baiat destept!”

Bine, pe mine ma convinsese de cand am vazut cine ma suna! Stiam tot speech-ul! Asa e “vrajeala” intre suporteri la deplasari!

NOI AVEM O SOLUTIE LA TOATE ARGUMENTELE TALE! Asa ca, daca raspunzi la numarul ala de telefon, poti sa consideri ca esti deja pe drum spre meci! 😊

E duminica dimineata, Esti vis a vis de autogara Filaret. 5 si 10 min ca n-ai mai rabdat si ai plecat mai devreme. Lumea iese din “EXPIRAT” si asteapta taxiul spre casa. S-a dat stingerea ca e deja lumina! Tu te uiti cu jind la ei si iti spui in gand “Azi esti tanar si iesi la 5 din club, maine astepti cuminte masina sa pleci la munca!”

Fiindca pentru tine mersul in deplasari e ca un serviciu. Nu ai cum sa lipsesti. Te trec baietii absent! Numai ca asta nu e un serviciu oarecare. Nu se plateste in bani! Se plateste in amintiri. Intre cele mai frumoase amintiri din viata ta. Si nu se face cu mintea, se face cu sufletul. Iar asta face ca amintirea sa se transforme in poveste!

SI povestea de data asta suna cam asa..
Vin baietii, se face apelul, hop, lipsa la apel. Din 20 cati erau pe lista suntem 10. Daca impartim banii de microbuz ne ies vreo 350-400 de caciula! NU e combinatie. Ia gentile si lazile frogorifice (e cald pe drum si trebuie hidratare, sic!) si muta-le in masina unuia din baieti. Il cinstim pe nea sofer pentru deranj si plecam spre alta locatie. Pe drum constati ca masina cu care mergi e nencapatoare pt burtile unora (ups!). Mergi la un prieten, ia masina lui si muta iar kalabalik-ul.

E deja 7 si voi abia iesiti din Bucuresti! Dar nu e bai! Baiatu nostru de la volan e Schumi, Sena si Alonso adunati la un loc. La 12 si ceva, dupa vreo 7 drojdii la sticla si zeci de povesti de deplasari esti la stadion. Nu iti vine sa crezi cand a trecut timpul! Intrii pe stadion si vezi numai chipuri dragi. Brigada de la Oradea e prezenta! Va luati in brate ca pe niste frati pe care nu i-ai vazut de mult (tocmai de la meciul tur cu csa)! Dar pentru noi e o vesnicie. Il vezi si pe Alecu de la Sibiu. Deodata drumul tau de 5 ore nu ti se mai pare asa de lung cand te gandesti cat au facut acesti baieti de la Sibiu, Oradea, Arad si multe alte locuri de unde se strang “cainii”. Peluza e plina! PCH ul la datorie! Sudul la datorie!

Se canta frumos! Dar nu te ajuta scorul! Baietii din teren fac cadou peste cadou adversarilor. Se termina 4-1 pentru ceilalti! Noroc ca la Galati se termina 1-0 si deja scorul nostru nu mai conteaza. Nu vreau sa imi inchipui ce ar fi fost in sufletele noastre daca era alt scor acolo. Si ce presiune ar fi fost pe ai nostri! Allah e mare si o sa le aseze EL si pentru noi cand ne va fi timpul! Peluza le striga baietilor sa ridice capul sus pentru ca mai sunt doua meciuri! Dinamo nu moare! Nu trebuie sa plecam capul indiferent de scor!

Il vad cu coada ochilui pe tataru’ meu! Ca deh, toata lume imi zice ca ii tin partea mai abitir decat celorlalti! Pai ce sa fac, nu ma pot abtine! Fiecare ii iubim pe toti dar avem unul favorit! Deniz e abatut! Ca toti ceilalti! Canta Peluza si ii vad ca unul cate unul ridica privirea. Hai ca e bine! Am trecut noi si peste altele mai rele!

Bineinteles ca sunt care ii critica, ba pe unul, ba pe altul, ba pe Burca! Si (poate) pe buna dreptate! Dar mai e un lucru! Am uitat mult prea usor de unde am plecat! Fara lot, fara drept de transfer, fara de nimic macar la Saftica! Si cu gandul la astea se mai linistesc spiritele.

Ne urcam in masina si plecam spre Bucuresti. Ma uit pe chipurile baietilor si vad incredere! Vad bucuria ca am mai vazut o data Dinamo! Doamne-ajuta! Ma linistesc.
Pe drum ne oprim la un popas sa mancam ceva. Intram pe terasa si e plin de “ai nostri”. Doamnele ospatar nu se asteptau sa le vina deodata 30 de persoane. Dar se descurca! Mancam si o luam spre casa!

Pe drum golim ce a mai ramas lichid prin lazi si ce au mai ramas povesti in minte! Concluzia o trage unul din baieti:

“Ba, nu stiu cum va simtiti voi dar mie sezonul asta de deplasari mi s-a parut cel mai frumos din ultimii 10 ani! Nici nu mai conteaza daca promovam sau nu! Tot ce ni se intampla acum e bonus! Noi a supravietuit! Existam!”

Cu gandul asta ajung acasa! Descui usor usa. E ora 1 si un pic! Intru tiptil sa nu fac galagie. Orice zgomot mi se pare ca e infinit de tare! Pentru ca mie in cap imi canta!

O MAMA MAMA MAMA
O MAMA MAMA MAMA
SI, DE CE EU, SUNT FERICIT?
AM VAZUT PE DINAMO!
AM VAZUT PE DINAMO!
SI, PE LOC, EU M-AM INDRAGOSTIT!

In loc de epilog va indemn sa umplem stadionul luni! Pentru ca iubire! Pentru ca DINAMO!