Vocea Tribunei: De ce cred că avem dreptul să mai jucăm pe Arcul de Triumf

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Preambul: Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(Constitutia Romaniei, articolul 16, alineatul 1).

Aveam în minte să scriu un articol frumos cum s-au mobilizat voluntarii din DDB și cum am reușit la
meciul de marți seară să aducem la stadion Dinamo Mobilul și cum s-au bucurat suporterii să își cumpere
esarfe, tricouri și alte produse ale echipei lor! Apropos, doamnelor care s-au ocupat de partea
de vânzare directă, am ținut neapărat să precizez munca acestor doamne minunate! Saru-mâinile! Jos
pălăria în fața dumneavoastră!
Dar, cum ar zice președintele țării, GHINION

Și de aici începe povestea:
Presupunem că la alegerile locale din în orașul X, la trei secții de votare 5, 10, hai 50 de
votanți sunt prinși că au primit mită electorală! Orașul este unul mai micuț, așa, cam la 5500-5800 de
locuitori.

Revoltat, Guvernul României dă o ordonanță de urgență prin în acel oraș nu se vor mai organiza
niciodată alegeri și că primarul și consiliul local vor fi numiți de către prefect și consiliul județean.
Cred că în secunda doi ar fierbe România, ar ieși lumea în stradă, Uniunea Europeană și NATO ne-ar
elimina din toate structurile lor! Într-un cuvânt haos! Toți ar manifesta că NUMAI cei vinovați, care au
dat/luat mită să fie identificați și trași la răspundere de “organele abilitate ale statului”!
Se numește NORMALITATE. Nu elimini o masă de 5500 de locuitori pentru faptele a 50! Pedepsești
făptuitorii!

Acum ne întoarcem la cazul nostru:
Presupunem că o masă de suporteri, 50 să zicem din 5800 câți au fost aseară la meci, au comis fapte
reprobabile. Că au instigat la rasism, că au rupt scaune și alte astfel de acțiuni. Ce facem, pedepsim TOȚI
suporterii fără deosebire? Interzicem clubului Dinamo să mai evolueze pe un stadion construit din banii
TUTUROR contribuabililor? Într-o țară normală nu s-ar întâmpla nicodată așa ceva! Orice persoană care
a plătit și plătește taxe în România are dreptul egal garantat prin Constituție să beneficieze de acel bun
public. Indiferent cu ce echipă ține, ce sport practică, religie, sex, etnie s.a.m.d.

Cât privește acești 50 de suporteri trebuie identificați și anchetați de organele abilitate. Firma de pază
anchetată de ce stewarzii nu au intervenit. De ce nu au fost verificate camerele prezente pe tot stadionul
și TOȚI vinovații trași la răspundere! Așa cum la alte meciuri au fost împărțite “fără număr” interdicțiile
pe stadion în baza presupuselor dovezi și vinovații pedepsiți. Dar sportul merge mai departe! Stadionul
Rapid este în continuare deschis competițiilor. Echipa Rapid joacă acolo.

Apropos de Rapid, când la primul meci s-au constatat ZECI de scaune rupte (peste 60 conform
anchetelor) s-a declarat că firma de construcții care le-a instalat a folosit materiale de proastă calitate!
La fel ca și în cazul Arcul de Triumf.

Dar, hei! În cazul Dinamo sunt niște golani ordinari care au venit să distrugă acel stadion (câteva scaune
fără a fi rupte ci doar scoase din soclu, dovadă că nu e spart plasticul ci doar soclul)!
Dinamo trebuie vânată de presă! Dinamo trebuie alungată de pe stadioanele din București! Dinamo
trebuie desființată!
Am o veste pentru cei care ne cântă prohodul: stați liniștiți că ne-am obișnuit! Nu faceți decât să ne uniți
mai mult! Pentru că:

Suntem aici și vom mai fi,
Căci tot venim de când eram copii!
Vremurile nu pot opri
Mania mea pentru câinii roșii!

Post scriptum:
Pentru toți acei gentilomi rugbsti cărora le pute tot și spun că Arcul de Triumf este stadionul lor vă anunț
că veți avea stadionul vostru când îl veți construi din donații și bani privați. Nu din bani de la stat
proveniți din taxele și impozitele TUTUROR!

Noi, restul, ne vedem duminică la Giurgiu!
Hai Dinamo!

loading...

Lasă un răspuns