Dinamo are în această seară primul meci din play-off, datorită poziției din clasament, meciul poate fi considerat decisiv pentru stabilirea obiectivului echipei.
După cum spunea și Cosmin Contra ieri la conferința de presă, un eșec ar însemna practic ieșirea echipei noastre din lupta pentru titlu. 8, respectiv 6 puncte distanță față de primele două clasate, reprezintă o diferență de puncte greu de recuperat în aceste 9 meciuri, mai ales că toate disputele sunt echilibrate.
Pe de altă parte, un succes al echipei noastre ar veni să demonstreze faptul că Dinamo este capabilă să se bată la titlu, ar fi semnalul mobilizării. Nu va fi însă ușor, deoarece întâlnim liderul sezonului regular, care a ocupat acea poziție meritat până la urmă și care nu refuză fotbalul, astfel că mă pot aștepta la un meci de calitate.
Din păcate, Dinamo are ceva probleme de lot înaintea acestui duel. Avem patru jucători accidentați, Branescu, Mahlangu, Dielna și Maric, iar lotul din păcate nu este foarte ofertant, cel puțin de la mijloc în sus, acolo vin problemele. Pentru postul de fundaș central, Cosmin Contra are două soluții: Luca Ceccarelli sau Mihai Popescu. Din câte se pare, va merge pe mâna fundașului central italian, sperăm că într-adevăr acesta să facă un meci mare, în momentul venirii sale s-a mizat mult pe experiență, ar fi bine să o vedem la lucru, nu cum s-a întâmplat în partida de acum o lună, când a greșit decisiv la golul lui Florinel Coman.
În rest, deja putem discuta despre o formulă standard. În poartă va fi Penedo, un portar într-o formă bună în acest an, pe linia de fund: Filip, Romera în flancuri și Nedelcearu-Ceccarelli în centru. La mijloc, Nistor și Busuladzic, cu mijlocașul bosniac având mai mult sarcini defensive, iar în fața lor: Hanca, revenit după suspendare, Bumba și Palic, iar unic vârf, golgheterul convocat la naționala Slovaciei, Adam Nemec.
După cum am spus și acum câteva zile, e foarte important să vedem cum vom gestiona un meci în deplasare. Am văzut că Dinamo este o echipă organizată, dar din cele 4 victorii consecutive, practic 3 au venit pe teren propriu, includ aici și meciul cu Fcsb, nu putem spune că a fost în deplasare. Vreau să văd Dinamo cum va gestiona un meci important în deplasare, cu Andone acesta a fost punctul nevralgic, foarte multe înfrângeri în deplasări, puncte irosite și în general am arătat mai degrabă a echipă mică.
Astăzi vom află pentru ce ne batem în acest campionat, așteptăm că băieții să se întoarcă cu trei puncte vitale!
Ei au un avans de 5 puncte. Dacă nu câștigăm puncte mâine putem ieși din lupta pentru titlu. Trebuie să facem un meci bun și să câștigăm.
Suntem echipe care joacă fotbal și care încearcă să aibă ocazii. Este important să nu pierzi, dar nu avem nimic de pierdut. Am intrat în play-off cu ambiția de a câștiga cât mai multe meciuri. Nu avem voie să facem mulți pași greșiți. Vom merge să fim ambițioși și să căștigăm.
Avem șanse la titlu, dar se poate întâmpla orice. Dacă noi câștigăm mâine, toate echipele vor fi în 2-3 puncte. Trebuie să câștigăm mai multe meciuri decât adversarele. Doar așa avem șanse la titlu.Trebuie să arătăm mai bine în play-off. Jucăm contra celor mai bune 5 echipe din România. Trebuie să fim mult mai pregătiți și să avem constanță în joc. Sper să văd asta în play-off”, a spus Contra la conferința de presă.
loading...