De cand am inceput acest proiect Radio Dinamo1948, am avut parte atat de seri frumoase alaturi de Dinamo, indiferent ca vorbesc de fotbal, handbal sau baschet, au fost si momente triste, unele tragice. Acum vreau sa vorbesc de poate cea mai frumoasa amintire.
Acum un an de zile, mergeam pe stadionul Dinamo, cu un singur gand in minte: VICTORIA. Efectiv, anii de seceta in fata Stelei, care se bucurasera de prea multe victorii in fata noastra, apasau asupra mea, asupra fanilor, dar si a jucatorilor. Simteam ca este momentul prielnic, e seara in care Dinamo, cu antrenorul Mircea Rednic pe banca, va reusi succesul atat de asteptat. Ajuns cu o ora inainte pe pista stadionului Dinamo, vedeam cum incepe o ploaie marunta, nimic anormal pentru o seara friguroasa de noiembrie. Insa picaturile acelea s-au transformat intr-o ploaie care nu s-a oprit pana la finalul partidei. Un mic inconvenient pentru o seara magica.
Tribunele nu au fost pline, insa peste 10 000 de fani dinamovisti au indurat acea vreme „caineasca”, stiau si ei ca este o sansa importanta. Noi il aveam pe banca pe marele Mircea Rednic, un tehnician care a demonstrat de-a lungul timpului ca poate invinge Steaua, pe banca lor era un amator-antrenor. Intelegem astazi cat de important este tehnicianul intr-o echipa, dar nu despre Andone e vorba.
Pana la pauza meciului, au fost putine ocazii, un meci strans, deloc spectaculos, dar anii in care Dinamo era victima sigura, trecusera. Si descatusarea a venit dupa pauza. Totusi, tensiunea isi spunea cuvantul, deoarece nici macar la golul de 1-0, nu a fost o bucurie prea mare, se simtea o retinere, teama isi spunea cuvantul. Insa golul lui Palic, momentul in care el a sutat cu sete in balon, a fost sarbatorit asa cum se cuvine. Fanii in delir, noi la marginea terenului de asemenea, preparatorul fizic al lui Dinamo s-a dus in tribune si s-a dezabracat sa cante cu suporterii. Golul lui Gnohere a fost cireasa de pe tort. Ce mai conta ca eram ud pana la piele, aparatul foto care inregistra minunatul PCH avea sa se defecteze dupa acea seara, victoria era tot ce conta. Am spus si o repet, bucuria de a reusi sa iti invingi rivalii, nu se poate compara cu nimic, e sentimentul ca demonstrezi in fata tuturor ca esti mai bun, iti ofera incredere, te simti si tu mai bun.
