Într-unul dintre cele mai încrâncenate meciuri ale sezonului, cu o miză imensă, am reușit să câștigăm și să mai facem un pas extrem de important către Playoff!
De data asta nu a fost nevoie de prelungiri însă n-am fost departe de ele, mingea efectiv refuzând să între în coș pentru gazde la ultima fază a meciului, în căutarea egalării.
Partida a început cu un ritm excelent iar avantajul acumulat de ploieșteni în primele minute a dispărut repede, ambele echipe mergând cap la cap până la fluierul de final al sfertului întâi, când tabela arăta 23 egal.
Sfertul secund a continuat în aceeași viteză, ambele echipe găsind calea către coș, Tarrant pentru Dinamo și apoi Jordan pentru Ploiești, înscriind în ultimele momente iar echipele au intrat în pauza mare cu scorul de 43 – 39 pentru gazde.
Dinamo a recuperat repede din handicap și a trecut în cele din urmă în avantaj spre finele celui de-al treilea sfert însă întreaga audiență aștepta ultimul act pentru mai multă claritate în ceea ce privește posibila câștigătoare sau de ce nu, din nou prelungiri.
Ultimul sfert a avut tot dramatismul pe care îl așteptam, iar cu o singură excepție în primul minut când Dinamo conducea la 5 puncte, ambele echipe au mers din nou cap la cap până în ultimele secunde. În ultimul minut de joc, intercepții din partea lui Mandache și Tarrant au condus la puncte teribil de importante iar ratarea incredibilă a lui Sekulovic a făcut ca meciul să se încheie fără prelungiri, cu victoria alb-roșiilor!
Principalul marcator al echipei de această dată a fost Cecil Williams cu 21 de puncte, alături de care a obținut 7 recuperări și 2 pase decisive. Acesta a fost urmat de Viktor Gaddefors cu 14 puncte și 6 recuperări și mai apoi de Keith Clanton și Andrei Mandache, fiecare cu câte 10 puncte.
SURSA: DINAMO BUCURESTI BASCHET!