Victorie importantă pe teren propriu chiar în fața Stelei București!
Într-un meci care întotdeauna produce spectacol, am răzbunat înfrângerea din Cupa României în stil de mare echipă. Partida a început sub semnul echilibrului, ambele echipe regăsindu-se în avantaj, pe rând, în primele două sferturi. Dinamo a început a doua repriză cu un ritm ceva mai bun și s-a dezlănțuit în ultimele 5 minute ale meciului obținând un succes la 19 puncte diferență.
Dinamo a avut un final de meci excelent, cu ultimele opt minute în care și-a ridicat nivelul, în special în apărare. De la 65-63 pentru Steaua, trupa antrenată de Sotirios Manolopoulos a pus pe tabelă 25 de puncte, primind numai patru!
De remarcat la Dinamo debutul promițător al noului pivot, Jakub Wojciechowski (32 de ani / 2,13 m), jucător născut în Polonia, dar având și cetățenie italiană.
Vlad Moldoveanu a fost principalul marcator la Dinamo, cu 16 puncte (9 recuperări). L-au urmat: Wojciechowski 12p, Mandache 11p, Edge 11p, Ingram 10p, Katic 10p, Addison 10p, Uță 6p, Grasu 2p. De la Steaua, cel mai bun a fost pivotul Olisemeka – 16 puncte și 11 recuperări.
Dinamo are o linie de clasament cu 4 victorii / 3 înfrângeri.
DINAMO – Steaua 88-69 (23-21, 23-28, 17-9, 25-11)
Cel mai bun jucător al alb-roșiilor a fost din nou Vlad Moldoveanu care s-a aflat la o singură recuparare distanță de un double double, 16 puncte, 9 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție.