Dinamo și Dumbrăvița s-au întâlnit în această dimineață la Giurgiu.
Două echipe cu obiective diferite, Dinamo cu gândul de a se apropia de locurile de play-off, de a urca în clasament, în vreme ce Dumbrăvița se luptă pentru evitarea retrogradării și de a ieși din seria dezastruoasă în care a intrat după meciul cu Slatina, timp în care au primit 19 goluri, 9 în Cupă și 10 în campionat, golaveraj 1-19.
Dinamo spera astăzi să obțină un prim succes după două rezultate de egalitate consecutive în campionat, cu același scor, 0-0, meciuri care nu ne-au apropiat de obiectiv, astfel că victoria era absolut necesară pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate în fața noastră, care au ajuns la cota 25.
Giurgiu a fost din nou gazda noastră, un stadion frumos, o vreme absolut superbă pentru luna noiembrie, condiții excelente de fotbal, era nevoie că și băieții să ne arate în teren că se pot lupta cu adevărat pentru play-off.
Ovidiu Burca a surprins în formulă de start, Iulian Roșu l-a înlocuit pe Nelut Roșu, Bena și Giafer au fost titulari în defensivă, Patriche menajat, iar Buhăescu titular în centrul atacului.
Dinamo: Oncescu – Rodrigues, Giafer (cpt.), Bena, Amzăr, Larrucea, Iglesias, Iulian Roșu, Bani, Ghezali, Buhăescu
Rezerve: Dujmovic – Dudea, Borcea, Patriche, Neluț Roșu, Șerban, Pop, Delciu, Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă
CSC Dumbrăvița: Trifon – Martinov, Moțiu, Paulevici, Gîsă, Grancea, Luca Bodri, Toma, Zurbagiu (cpt.), Toma Bodri, Tănase
Rezerve: Ciui – Amariei, Simon, Bura-Kot, Grigoriu, Olaru, Curea, Ghinescu, Popa
Antrenor: Cosmin Stan
Așa cum era de așteptat, dominare totală din partea echipei noastre, care a controlat fără probleme primele 10 minute, oportunități bune ratate de Iglesias și Buhăescu, dar și câteva faze fixe periculoase. Din păcate, nu am reușit să deschidem scorul și Dumbrăvița a reușit să echilibreze partida, au și avut o șansă bună, un șut de la marginea careului, scos cu ceva probleme de Oncescu. Dinamo nu a reușit să mai controleze atât de bine meciul și nu am reușit să mai creăm pericol la poartă adversă.
Dinamo nu a reușit să cadreze niciun șut până pe final de repriză, când a fost o faza controversată, Iulian Roșu trage de la distanță, portarul Trifon respinge în față, Buhăescu pare că este tras de mână, dar arbitrul nu dă nimic și publicul a luat foc, din nou o decizie împotriva echipei noastre. Revăzând faza pe reluare, nu mai sunt atât de sigur că a fost penalty, dar oricum orice faza 50-50 este judecată împotriva noastră.
La pauză Burca îl introduce pe Alexandru Pop lângă Vasile Buhăescu, Ghezali a rămas la cabine și se trece la un sistem cu doi atacanți, 4-4-2 clasic.Mutare logică din partea lui Burcă, în condițiile în care atacul nu a funcționat nici de data asta.
Schimbarea a dat roade imediat, Dinamo deschide scorul prin Iulian Roșu, care a devenit un favorit al publicului prin atitudine. 1-0 după o centrare bună a lui Bani și Dinamo răsuflă. Un gol care a activat și publicul dinamovist, prezent în număr destul de mare la Giurgiu.
Dinamo reușește să facă 2-0 după o acțiune frumoasă lucrată de Amzar care scoate penalty și Vasile Buhăescu marchează pentru 2-0, al doilea gol al sezonului pentru vârful de 34 de ani. În sfârșit reușim să marcăm de două ori șicredeam că avem meci mai liniștit, dar Dumbrăvița profită de adormirea din apărare și fac 2-1, Amzar de negăsit cu omul sau și jucătorul oaspeților nestingherit marchează pentru 2-1.
Burcă îi introduce pe Borcea și Nelut Roșu în locul lui Bani și Iulian Roșu, din nou final cu emoții, deși părea că suntem în control, dar nu am mai jucat nimic. Un gol care i-a băgat în joc pe cei de la Dumbrăvița. Din fericire, o faza de contraatac lucrata bine de Pop, centrare in fata portii, de unde Borcea marcheaza primul sau gol stagional, frumoasa executie, 3-1 si putem rasufla IN SFARSIT.
Nelut Roșu a avut și el un rol determinant în limpezirea jocului, deși nu este un bun marcator sau nu este spectaculos, are și momente foarte bune de joc. Dinamo a început să joace mai bine la 3-1, așa cum ar fi trebuit să jucăm și la scorul de 2-0, dar măcar reușim să jucăm mai dezinvolt, asta îmi doream de la acest meci, să marcăm mai mult de 2 goluri.
Valentin Borcea scapă pe final pe contraatac și marchează pentru 4-1, dublă reușită de tânărul nostru jucător, evoluție excelentă în partea a doua!
Dinamo se impune cu 4-1, ajungem la 21 de puncte și ne așteaptă două finale pentru play-off! Astăzi suntem fericiți!
HAI DINAMO!