Ultimul jucător transferat ne-a speriat teribil în meciul de aseară cu Fcsb.
În urma unui duel la cap, jucătorul venit în urmă cu câteva zile a căzut pe teren și a fost nevoie de intervenției ambulanței, care l-a dus pe jucător la spital. Însă veștile în privința lui sunt bune.
Jucătorul venit sub formă de împrumut la Universitatea Craiova a suferit doar un hematom și va reveni în cel mai scurt timp la antrenamente. mijlocașul i-a asigurat pe suporteri că va putea fi pe teren la partida următoare cu FC Botoșani.
„Sunt OK. Am doar un hematom. Mă doare puțin capul unde a fost lovitura dar atât. La spital mi-au zis că totul e în regulă și nu am nicio leziune internă sau vreo fractură de pomete”, a declarat jucătorul pentru Fanatik.
Bulgarul se află deja la Săftica unde a făcut un antrenament ușor și a dezvăluit că a fost în spital doar câteva ore: „A fost o lovitură puternică. Nu am fost internat. Am rămas la spital câteva ore și apoi am plecat acasă”,a mai declarat pentru aceeași sursă.
Antoni Ivanov a fost sincer și a încercat să explice cât de puternică a fost ciocnirea cu Darius Olaru, la doar șase minute după ce a bifat primele minute la Dinamo:
„Eu nici măcar nu îmi mai aminteam că am stat pe picioare după ciocnire și apoi am căzut jos. M-a durut foarte tare, dar am fost conștient tot timpul. Nu îmi mai aminteam asta. Doar primele cinci secunde și apoi când au venit băieții și pe medicii”, a incheiat acesta.
De ce nu a fost folosit Jovanovic. Când se va lua o decizie cu Baptiste
Dinamo are mari probleme ofensive, dar în continuare și în apărare sunt probleme.
Stoican a trimis în teren un cuplu de fundași centrali format din Ehmann și Patriche, tânărul jucător dinamovist având o evoluție apreciată, în vreme ce Patriche nu a convins până acum. Pe banca de rezerve s-a aflat și Igor Jovanovic, care era anunțat titular, dar Stoican a anunțat în cadrul conferinței de presă de ce nu a fost trimis în teren:
,,Jovanovic a venit după o perioadă în care nu s-a antrenat, a avut și vacanță, a făcut totul separat, din discuțiile cu el, mi-a spus că este destul de greu să ajungă la 100%, eu aveam nevoie de jucători care să fie pregătiți fizic, de aceea am preferat să joc cu Ehmann și Patriche, cu un plus pentru Ehmann, nu a făcut o partidă rea”, a spus Stoican.
Pe lângă intrarea lui Jovanovic, Dinamo ar mai putea semna un jucător, este vorba despre fundașul central Baptiste Aloe, care se antrenează cu echipa, dar decizia va fi luată cel mai probabil astăzi în cazul său, depinzând foarte mult de disponibilitatea financiară a celor din conducere pentru a mai plusa la nivel de salarii, să suplimenteze numărul jucătorilor care ar putea semna cu Dinamo:
,,O să am o discuție cu Mureșan, din punct de vedere finaciar să vedem ce pretenții are, el ne poate ajuta, mai avem doi jucători care să mai poată veni în lotul nostru, trebuie să fie unul dintre ei jucător de atac”, a spus Stoican în cadrul conferinței de presă.