Veste proasta: Ce spune David de vanzarea clubului

Stiri Dinamo

Scris de:

In aceasta perioada nu ne dorim altceva decat ca Ionut Negoita sa nu mai fie actionarul majoritar al clubului. 

Alexandru David a vorbit despre plata datoriei catre Nicolae Badea, dar si despre negocierile cu alti posibili investitori.

“E o chestiune personala a domnului Negoita. Eu nu stiu exact cine a platit acea suma. Dar nu inteleg de ce sunt suparati acum cei care aveau de primit banii… Ar trebui sa fie fericiti, dar ei sunt suparati!

Ce, doreau banii din restanta sau clubul? Doreau sa ia Dinamo pe doua milioane de euro?! In viata se mai intampla sa si pierzi!

Nu stiu daca a platit altcineva si ce intelegere a avut domnul Negoita cu respectiva persoana. Daca ar fi fost sa primeasca actiuni la club, am fi fost si noi instiintati, Dinamo, ca se schimba actionariatul. Cum acest lucru nu s-a intamplat, tind sa cred ca nu se pune aceasta problema!

In acest moment, din ce stiu eu, nu mai exista nici o oferta concreta si serioasa pentru Dinamo. Negocierile, singurele care s-au purtat de catre Dinamo, nu cele cu presupusii investitori ai domnului Thiess, s-au finalizat.

Au fost negocieri avansate, dar, din pacate, nu s-au concretizat. Nu mai avem, acum, nicio oferta serioasa pentru Dinamo. Ce se va intampla in saptamanile urmatoare vom vedea“, a declarat Alexandru David pentru FANATIK.RO.

Totusi speram ca in perioada urmatoare sa vina cineva cu o oferta concreta de preluarea a clubului si Dinamo sa aiba cu adevarat sansa de a iesi din mediocritate. Altfel, va fi extrem de dificil. 

“Stiti ca eu nu vorbesc de multa vreme cu presa. Conteaza cine a platit suma respectiva?!“ Ce daca exista diferite variante? E bine ca au existat variante! Sa fie solutii si variante cat mai multe! Va repet, conteaza asa mult cine a platit? Intrebati-l pe domnul Badea daca a primit banii si de la cine… Sa va spuna domnul Badea!“

Daca se gandeste in continuare sa vanda clubul: “Eu nu m-am schimbat. Raman la parerea mea legata de vanzarea lui Dinamo“ a declarat astazi Ionut Negoita.

loading...

Lasă un răspuns