luni, octombrie 7, 2024
AcasăStiri DinamoVeste neașteptată din partea lui Vlad Iacob: ,,Am dorit să fiu tratat...

Veste neașteptată din partea lui Vlad Iacob: ,,Am dorit să fiu tratat ca atare”

Vlad Iacob este regretat de o parte dintre fanii dinamoviști.

A oferit în această perioadă mai multe declarații, după îndepărtarea de la Dinamo. În cadrul emisiunii ,,Exclusiv Dinamo” de la Prosport, emisiune moderată de Cătălin Mureșanu, fostul administrator special de la Dinamo a oferit o veste neașteptată legată de relația cu familia Hîldan:

,,În primul rând ai menționat DDB și președintele DDB, Eduard Galan. Vreau să fac o precizare, cei din familia Hîldan, apropo de președintele DDB, îmi sunt rude. Mai exact, bunicul meu a fost văr primar cu bunicul lui Cristi și Cătălin Hîldan, tații noștri sunt veri de gradul II.

Am dorit să păstrez aceste lucruri discret, evident că îmi pare rău de tragica dispariție a lui Cătălin, în schimb, aparent, împărtășind niște elemente comune, atât eu cât și Cristi (n.r. fratele „Unicului Căpitan”) și Cătălin, principii și valori comune, tenacitatea, determinarea, spiritul de sacrificiu și, în special, faptul că mereu am pus Dinamo pe primul loc.

Nu am spus… pentru că eu sunt Vlad Iacob și mi-am dorit să fiu tratat ca atare atunci când am venit la Dinamo”, a fost mărturisirea lui Vlad Iacob la emisiunea ,,Exclusiv Dinamo” de la Prosport.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare