Dusan Uhrin nu s-a putut baza in niciun moment pe toti jucatorii din lot.
O absenta de lunga durata este cea a italianului Diego Fabbrini, care a fost folosit ultima data in infrangerea de la Giurgiu cu Astra, atunci cand a iesit accidentat de pe teren, dupa o intrare dura la glezna. El se afla in recuperare din acel moment, a fost la un pas de revenire, dar fortarea l-a costat.
Din fericire, chiar daca Uhrin spunea ca nu va mai fi folosit in acest an, Diego Fabbrini are sanse mari sa joace pentru Dinamo in ultimele meciuri ale anului. Mijlocasul n-a avut nevoie de o noua interventie chirurgicala si saptamana aceasta s-a intors la antrenamente.
Aseara s-a antrenat cu echipa, dar el nu va fi fortat sa intre pe teren diseara si nici in urmatoarele doua partide, cu Chindia si cu Hermannstadt. Conform unei declaratii oferite pentru Fanatik, mijlocasul italian va putea evolua in partidele cu Sepsi si Botosani, ultimele doua dispute ale anului. Partida cu Sepsi se va juca la mijlocul lunii decembrie, ramane de vazut pe ce stadion se va juca, in functie de rezultatele obtinute de Dinamo in urmatoarele trei partide.
”Voi fi apt sa joc cu Sepsi Sfantu Gheorghe si abia astept sa ma intorc pe teren”, a declarat Diego Fabbrini pentru Fanatik.