AcasăStiri DinamoVeste excelentă oferită de Ovidiu Burcă! ,,Sunt în mare parte rezolvate''

Veste excelentă oferită de Ovidiu Burcă! ,,Sunt în mare parte rezolvate”

Suporterii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare ca Dinamo să ajungă un club curat din punct de vedere financiar.

Suporterii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare ca Dinamo să ajungă un club curat din punct de vedere financiar.

În această perioada se lucrează pentru refacerea planului de reorganizare, care a trecut de votul creditorilor, dar mai este un alt pas important, obținerea licenței pentru sezonul următor. Într-un interviu acordat pentru GSP, Ovidiu Burcă a oferit o veste excelentă:

Ovidiu Burcă a mărturisit că echipa se află pe ultima sută de metri pentru a rezolva problema licențierii.

Despre planul de reorganizare si licenta: ,,Eu am încredere în oamenii din conducere că vor găsi soluții și vor rezolva problema. Acesta este un test pe care clubul trebuie să-l treacă. Trebuie să fie aprobat de masa creditorilor și de judecătorul sindic. Sincer, am avut convingerea că se vor găsi întotdeauna soluții.

Din ce știu lucrurile cu licenta sunt în mare parte rezolvate. Avem asigurări de la noii acționari că acest prim pas numit licențiere va fi trecut. Asigurările sunt verbale pentru că n-am calitatea să le impun ceva. Sunt un simplu antrenor. În ultima săptămână am discutat mai multe cu ei (n.r. cu Andrei Nicolescu, Eugen Voicu și Vlad Iacob) și sunt pe ultima sută în rezolvarea datoriilor în ceea ce privește licența.”, a transmis Ovidiu Burca

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare