AcasăEditorialVeste bună: Când se va juca meciul de la Sibiu

Veste bună: Când se va juca meciul de la Sibiu

Așa cum v-am anunțat încă de la finalul partidei cu UTA Arad, Dinamo va avea un prim în play-out în deplasare, la Sibiu.

Dinamo întâlnește una din cele mai bune echipe din play-out în prima etapă, o formație care ne-a învins în toamnă cu 4-0, dar atunci Ovidiu Burcă era pe banca tehnică, dar și lotul era cu totul altul. În urmă cu câteva săptămâni, Dinamo și-a luat revanșa și a învins cu 1-0 pe ,,Arcul de Triumf”, meci care s-a dovedit a fi decisiv în ratarea calificării.

Vestea bună este că în programarea primei etape din play-out, Dinamo va avea meci programat în week-end, mai exact duminică de la ora 18:15, ceea ce reprezintă o veste excelentă pentru fanii dinamoviști din zonă, dar nu numai. La Sibiu și în zona Ardealului este o comunitatea foarte mare de suporteri dinamoviști, chiar și la meciul din toamnă au fost peste 2500 de suporteri pe stadionul din Sibiu, chiar dacă emulația nu era nicidecum la nivelul de acum.

PCH a anunțat că sunt peste 3000 de bilete puse la dispoziție pentru fanii dinamoviști, astfel că se anunță un număr impresionant de suporteri la primul meci din play-out. Vom reveni cu detalii.

HAI DINAMO

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare