sâmbătă, februarie 15, 2025
AcasăStiri DinamoVerdictul lui Craciunescu. Trebuia acordat penalty sau nu

Verdictul lui Craciunescu. Trebuia acordat penalty sau nu

În minutul 35 al disputei din Gruia, Bokila a pătruns pe partea dreaptă și a centrat în careul lui Dinamo, de unde Nedelcearu a încercat să respingă cu pieptul, însă centralul George Găman a acordat penaltypentru henț în careu, după consultări cu Octavian Șovre.

Fundașul lui Dinamo a protestat, susținând că a respins balonul cu pieptul și nu cu mâna, însă centralul nu a mai revenit asupra deciziei, iar Culio a deschis scorul pentru CFR Cluj de la punctul cu var.

Fostul arbitru Ion Crăciunescu este de părere că Găman a avut de judecat o fază grea, dar că nu ar fi trebuit acordată lovitură de la 11 metri.

„După mai multe reluări, se vede cum mingea îl lovește pe Nedelcearu între umăr și piept. Din piept, îi sare mingea în lateral. Mă așteptam să-și tragă mâna la spate, dar sincer să fiu nu am văzut un contact care să decupeze mingea, să zici că a lovit clar mâna.

Deci, după ce am văzut nu a fost penalty. N-am văzut un contact clar între mână și minge, plus că mingea nici nu-și schimbă traiectoria. A fost însă o fază grea”, a spus Crăciunescu la TV Digi Sport.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare