Runda a 26-a programează unul dintre cele mai importante dueluri din fotbalul autohton, cel dintre UTA Arad (de șase ori campioană) şi Dinamo (18 titluri).
UTA și Dinamo se întâlnesc în această seară pe moderna arenă din Arad, care găzduiește în premieră un duel între cele două echipe, cu spectatori.
Anul trecut, Dinamo s-a impus în sezonul regulat, 1-0, gol marcat de Deian Sorescu din penalty, un rezultat care ar părea astăzi mai degrabă ca un mic miracol.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 76 de ori în principala competiţie internă, de 20 de ori s-au impus arădenii, de 38 de ori au câştigat bucureştenii, iar alte 18 meciuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu UTA gazdă: 37 de partide în Liga 1 – 13 succese UTA – 8 remize – 16 victorii Dinamo.
Primul meci a avut loc pe 14 noiembrie 1948, Dinamo – ITA Arad 2-0, goluri marcate de Carol Bartha şi Alexandru Petculescu. Au urmat 10 partide la rând în care gruparea bucureşteană nu a cunoscut gustul victoriei, șase dintre ele încheiate cu victorii ale arădenilor.
Cea mai mare diferenţă de scor: 29 august 1976, Dinamo – UTA Arad 7-0 (Dudu Georgescu – de patru ori, Mircea Lucescu – de două ori, Cornel Dinu – un gol).
Patru remize albe s-au consemnat de-a lungul timpului, dintre care 3 pe terenul arădenilor.
Ultimul succes izbutit de gazdele din această rundă pe teren propriu s-a înregistrat pe 30 octombrie 1993, UTA – Dinamo 1-0.
Cea mai recentă întâlnire directă: 2 octombrie 2021, Dinamo – UTA 2-2, marcatori Gabriel Torje, Deian Sorescu, respectiv David Miculescu – dublă.
AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE STOICAN:
Figueiredo, Buleica, Jovanovic, Patriche, Ehmann, Radu, Ivanov, Rauta, Pierret, Matei, Ivanovski
Rezerve:
Fara, Grigore, Giafer, Amzar, Cretu, Bani, Bordusanu, Borcea, Celar
„E nevoie de pozitivism, începând de la mine. Dar trebuie să le și intre în cap jucătorilor ce le spun, nu să existe un blocaj. Trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt. Sunt foarte multe lucruri rele pe lume și multe vorbe dure aruncate în mass media. Nu trebuie să ne copleșească.
Vă dau un exemplu, Putin. Când îl văd la TV zic «Uite ce bărbat bine la 50-60 de ani cât are». Când, de fapt, văd la televizor că începe războiul, că sunt certuri. Eu nu văd să se spună că Putin a făcut lupte, că a intrat în apă rece, că face… Atunci eu ce fac? Mă hrănesc cu știrile astea? Păi atunci când începe războiul o să fiu deja mort dacă eu stau să mă gândesc la asta. Așa și noi. Când începe meciul ne gândim «Mama ce e acolo, ce rău eu».
Sunt conștient 100% că jucătorii sunt afectați de critici. Dar le-am spus «Dacă nu vă convine ceva din punct de vedere al criticilor și nu vă hrăniți cu ele, apăsați butonul roșu de la televizor. Sau, pac, luați telecomanda și dați la muzică, vă uitați la Discovery, cu lei, tigri, păsărele. Și sunteți liniști la cap și jucăm fotbal». Nu cerem mare lucru. Oamenii de la stadion vor să vadă fotbal.
Acum, că e presiune… Jucătorii zic «Mister, trebuie neapărat să facem». Dacă vă arăt ce mesaj le transmite Cosmin Matei jucătorilor, vi se ridică părul pe mână. E un mesaj de încurajare. Oamenii ne critică. De ce ne critică? Pentru că nu avem rezultate. Dacă am avea, știți cum am fi? Am veni aici precum cocoșii. Acum suntem în genunchi, unul pe burtă, altul e sub mașină. Îl scotem de acolo și plecăm de acolo. Cine? Eu cu ei.
Eu tot ce spun vine din sufletul meu, din mine, din interiorul meu. Și transmit acest lucru. Trebuie și canalele astea… Știți că mai există theta healing, yoga, meditații, d-astea în care tu cu tine însuți… Un psiholog trebuie să stea zi de zi cu echipa, să știe tot. Dacă vine mâine unul, ce să spună?”