Se joaca semifinalele Cupei Ligii asa cum au fost programate initial, chiar daca vremea nu este grozava si probabil spectacolul fotbalistic va avea mult de suferit.
UPDATE: Meciurile din turul semifinalelor Cupei Ligii României, programate pe 21 și 22 decembrie, nu vor fi amânate de Liga Profesionistă de Fotbal, indiferent de starea vremii. Tot arbitrii vor avea ultimul cuvânt în privința condițiilor de joc, conform articolului 43 din ROAF.
Dacă la derby-ul Dinamo – Steaua de pe Arena Națională sunt puține riscuri să apară probleme cu terenul, la Tg. Mureș nu ar fi exclus să avem parte de o suprafață de joc la fel de impracticabilă și înghețată ca la meciul de duminică, dintre ASA și Pandurii
Stire initiala: Potrivit surselor GSP.RO, sunt șanse mari ca partida să nu se dispute, din cauza vremii proaste și a riscului ca terenul să pună mari probleme jucătorilor.
De asemenea, nici meciul de miercuri, dintre ASA și ACS Poli să nu se joace, după ce gazonul de la Târgu Mureș a fost acoperit cu gheață la meciul de duminică.
O decizie finală se va lua în următoarele două ore, dar sunt șanse mari ca partida să nu se joace. Va vom tine la curent!