Dinamo incearca in aceasta perioada sa rezolve mai multe transferuri, mai ales ca s-a plecat in Turcia cu gandul ca intaririle vor veni pe parcurs.
![]()
Vineri a semnat Reda Jaadi, pana acum cel mai interesant transfer, jucator venit de la o echipa puternica din Belgia, dar se mai asteapta si alte mutari. Jordan Mustoe, 27 de ani, a semnat cu Dinamo chiar in Antalya, acolo unde echipa se afla in cantonament. Angajamentul e valabil pana in vara lui 2020. Fotbalistul britanic a trecut fara probleme vizita medicala de joi, iar temerile ros-albilor legate de o accidentare mai veche a fundasului stanga, la glezna, au fost spulberate.
![]()
Jordan Mustoe, legitimat ultima data la SJK Seinajoki, in Finlanda, a postat prima poza cu tricoul lui Dinamo pe un site de socializare. Langa el, agentul care l-a reprezentat la discutiile cu ‘cainii’, Laurette Nogo, sotia fotbalistului Salif Nogo. Mustoe este primul englez din istoria formatiei din „Stefan cel Mare”.
![]()
Jordan Mustoe se anunta un jucator de mare viitor. Format de Liverpool, el a ajuns in 2011 la Wigan si se anticipa ca va fi un jucator care sa se impuna in Premier League. Nu a fost asa, la acest lucru contribuind si accidentarile.
![]()
Din nefericire, Sean McDermott nu a semnat cu Dinamo si surse autorizate ne-au informat ca nici nu va mai semna. Vineri va anuntam in exclusivitate faptul ca el nu a facut deplasarea cu echipa, deoarece intelegerea initiala era doar sa faca vizita si sa mearga ulterior in Turcia, dar i-a informat pe cei din club ca nu va mai semna, astfel ca Rednic trebuie neaparat sa mai aduca cel putin un portar. Din informatiile noastre, in zilele viitoare vom afla numele portarului.



