AcasăStiri Dinamo,,Unii dintre jucătorii mai tineri nu pot ține pasul cu Patriche''

,,Unii dintre jucătorii mai tineri nu pot ține pasul cu Patriche”

Ionel Augustin a răbufnit după umilința de la Slobozia, un meci pierdut de Dinamo cu scorul de 5-0.

Un amical în care s-au văzut lipsurile majore din lot. Fostul mare jucător al lui Dinamo, actual antrenor al lotului, spune că jucătorii tineri se antrenează prost. Mai mult decât atât, spune că sunt condiții grele pentru cei din staff și a dat exemplu preparatorului fizic, Mihai Dima.

„Vă dați seama în ce hal am ajuns dacă la antrenamente cel mai bun de la noi este Răzvan Patriche? Omul ăsta are 36 de ani și se pregătește mai bine ca un copil de 19-20 de ani.

Eu dacă aș avea 19-20 de ani aș intra în pâmânt de rușine. Unii dintre jucători sunt chiar mai tineri și tot nu pot ține pasul cu Patriche, dar știți de ce? Pentru că își bat joc și nu se antrenează cum trebuie. Noi cei din staff-ul tehnic facem eforturi, unii lucrăm fără a avea salariu. Să vă dau un exemplu scurt.

Dacă nu era Iulică Mihăescu noi nici nu mai aveam preparator fizic pe la antrenamente. Marius Dima a venit să ne ajute, dar când a văzut că nici nu este plătit, iar unii jucători se antrenează așa la mișto, omul a vrut să plece. Și a vrut să facă lucrul ăsta de două ori până acum. Însă, el a rămas din respect pentru Iulică Mihăescu deoarece venise adus de el.

De luni, dacă nu punem piciorul în prag și nu vom lua măsuri de urgență, v-am mai spus că ne așteaptă dezastrul”, a spus Augustin in Prosport.

,,Când vezi așa ceva, când vezi că sunt lamentabili. Tot respectul pentru Patriche, Ehman, Roșu și care au mai tras de ei, au mai strigat, și-au dat interesul, însă ceilalți au fost sub orice critică, au un singur dor, să fugă de aici! Am vorbit înaintea meciului în vestiar, m-a lăsat Mihăescu singur pentru că a avut o problemă în familie, un deces și nu a putut veni la meci, iar eu le-am cerut să alerge, să-și hărțuiască adversarul alergând mai mult ca el, că tactic nu am cerut nimic, nici nu prea am făcut. Ambiție și dăruire.

Ambiție și dăruire! Dar la ceilalți. Ne-au dat cinci și puteau să ne înscri și șapte goluri, o echipă la fel ca noi, cu jucători tineri, însă care au avut ce le-am cerut eu elevilor mei. Jucătorii de la Dinamo au o idee în cap și asta cred, să plece, la clubul ăsta nu se mai poate face performanță, ei așa gândesc! ”, a spus Augustin in Playsport.

,,Ce să facem, să fugim? Noi să plecăm să lăsăm totul așa… ar fi corect? Pentru noi ar fi corect? Domnul Zăvăleanu a venit și a vorbit cu ei, a fost la Săftica, le-a spus că se află în discuții avansate cu un investitor și, dacă acestea se prelungesc și după ziua de vineri, le plătește dânsul, are soluția, pentru un salariu. S-a ținut de cuvânt, a intrat salariul, altfel și-ar fi depus memorii și era grav, putea veni falimentul. Eu asta nu înțeleg, dacă tu te prezinți la program, la antrenamente, de ce își bați joc? Pleacă tată, mergi pe drumul tău, e mai sincer așa decât să îți bați joc, să te antrenezi superficial, să nu îți pese, să ne chinui pe toți și să te chinui și pe tine!

Poate și această incertitudine duce la atitudinea asta a jucătorilor, nu știu cine-i conduce, dacă antrenorul rămâne și ce își zic? Mai pun preț pe ce spunem noi pentru că am fost cine am fost în clubul ăsta, în rest, nu le pasă. Sunt foarte revoltat, mâhnit. Și am curaj să le spun toate astea, pentru că am făcut-o și o fac și în fața lor. Îmi asum, să se supere pe Augustin, aia e! Ce eu am venit să mă cert cu ei? Am venit să ajut Dinamo.

Suntem varză. Și subțiri și fără să ne dăm interesul. Avem nevoie de 10 jucători, asta pe lângă cei de care am spus mai devreme, jucători care arată că te poți baza pe ei. Cu această atitudine, mergem în divizia C. Ne-a arătat Slobozia, ne-a dat cinci cu un lot de jucători tineri, însă cu dorință, ce noi nu avem, să vedem acum cine mai vine, cine mai rămâne. Am înțeles că Moura s-a întors, a dispărut câteva zile și a revenit, poate o să-l avem, Ivanov are în contract că nu rămâne în liga a doua”, a mai spus Augustin.

,,Fotbaliști care asta au în cap, să plece, să se ducă de la Dinamo… la bani. Lasă, bă, banii și joacă! Eu am venit să ajut Dinamo într-un moment în care toți fug. Sunt în concediu, neplătit, am înțeles, ce să fac, să nu mă bag? Puteam să o fac? Țălnar, domnul Ion Marin la fel, amândoi ajută benevol. Domnul Zăvăleanu a avut o idee foarte bună, un moment de inspirație aș putea să spun când a făcut această comisie, altfel cine ar mai fi mers la antrenamente, cine? Nu ne plângem, pentru că asta ne place, plus că iubim Dinamo. Restul au fugit ca lașii! Se închidea totul, nu venea nimeni. Și jucătorii ăștia ce fac? Își bat joc!”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare