AcasăEditorialUnii beau, altii sunt "beti" din născare

Unii beau, altii sunt „beti” din născare

Jucătorii de la Dinamo sunt tineri, le place viața și au adus ofrande zeului Bachus. Frăția „delirium tremens” din rândul suporterilor și ale unor oficiali este însă înduioșătoare. 

 

 

 

 

 

„Nede and Co” au călcat pe bec. S-au dedulcit la licori cu cifră octanică ridicată, lucru asupra căruia putem fi îngăduitori, sau intoleranți, funcție de felul nostru de a fi și eventual de relația intimă pe care o avem cu damigeana de vișinată.

Copiii trebuie să înțeleagă că nu deranjează faptul că au băut mai mult. Deranjant este că au făcut asta la o acțiune publică și că ei reprezintă Dinamo. Dar, sigur, are cine să îi certe și să îi pedepsească, nu avem noi de ce să ridicăm piatra sau să ne erijăm în sfinții de serviciu. Pe noi ne interesează ce fac în teren și cum prezintă imaginea lui Dinamo.

Șocantă este atitudinea unor fani dinamoviști, fani care au negat știrea din start și care au pus totul în „cârca” presei. Vezi doamne cineva are ceva cu noi și îi persecută pe săracii copii doar pentru că sunt de la Dinamo.

Dragilor, când au băut „aia fără nume” de la echipa fără nume, presa a scris și a tot scris.Sigur, atunci ne convenea, erau ăia „bețivii” și noi „imaculații”. Atunci nimeni nu mai avea nimic cu Dinamo. Brusc suferim de mania persecuției și nici noi la Radio Dinamo nu ar trebui să pomenim despre. Sigur că am combatut presa atunci când au dezinformat, dar când lucrurile sunt adevărate am fi penibili să ne prefacem că nu le vedem.

Sfatul nostru pentru maniacii persecutați :- Fuga la medic

Delirium tremens

Reprezintă o criză caracterizată prin delir, halucinații vizuale sau auditive majore, tremurături ale feței și ale membrelor, transpirații abundente, accelerare a ritmului cardiac, febră, aprecierea greșită a realității, agitație psihomotorie severă, dereglări periculoase ale frecvenței cardiace și tensiunii arteriale. Manifestarea cea mai periculoasă este în cazul întreruperii bruște a consumului, bolnavul având iluzii vizuale, olfactive sau halucinații cu caracter terifiant. Se instalează și după stări de neliniște, tulburări de somn, indispoziție generală. Reprezintă și un sindrom specific, acut și grav consecutiv dezobișnuirii bruște de alcool a unei persoane care suferă de alcoolism cronic.

 

 

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare