AcasăEditorialUn zvon și cam atât

Un zvon și cam atât

O informație apărută astăzi în presă a inflamat puțin starea de spirit a suflării dinamoviste, mai ales că avem destul de multe dezamăgiri în ultimele săptămâni.

Plecarea lui Bonetti nu este încă oficială, dar evident că se caută soluții pentru înlocuirea lui, atunci când va fi posibilă. Numele cel mai rostit este cel al lui Mircea Redni, de fapt rămăsese singurul până astăzi, odată cu vestea că varianta Cristiano Bergodi a picat definitiv.

Însă cei din Prosport au venit cu o varianta bombă, nu îmi place să folosesc cuvântul acesta, sună cancanist, dar în acest context așa s-ar putea defini informația, anume că Adrian Mutu ar putea fi viitorul antrenor al echipei, opțiunea lui Mureșan și Zăvăleanu.

Informația nu am cum să o preiau ca atare, pentru că din tot ce am aflat pe surse sau în mod direct în ultimele săptămâni, nu a fost rostit numele lui Adrian Mutu în niciun moment, a fost doar o informație neconfirmată în urmă cu ceva zile și cam atât.

Nu sunt eu în măsură să discut despre sursele celor din Prosport, Victor Vrinceanu este un jurnalist profesionist, dar totodată eu vreau să se însele amarnic de această dată, pentru că eu nu văd niciun progres real în înlocuirea lui Dario Bonetti cu un antrenor care nu a demonstrat absolut, dar absolut nimic la nivel de echipe de club, un antrenor care se chinuie și el la Craiova. Experiența de jucător te ajută până la un punct, nu avem nevoie de lovituri de imagine, avem nevoie de o mână forte în vestiar.Avem nevoie de cineva care a gestionat în trecut astfel de momente cumplite în viața unei echipe.

Din păcate, incertitudinea cauzată de starea lui Bonetti, va naște multe zvonuri, pe care de cele mai multe ori nu le vom putea confirma sau infirma, însă ce putem face este să ne păstrăm calmul și să așteptăm momentul în care se vor lămuri lucrurile definitiv.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare