Cantonamentul din Kielce se apropie de final, iar în ultima zi petrecută în Polonia, Dinamo va disputa ultimul meci de pregătire din această perioadă.
„Alb-roșii” au remizat în primul test, 3-3 cu Motor Lublin, într-un meci disputat în două reprize a câte 60 de minute. De această dată, confruntarea se va desfășura în formatul obișnuit, cu două reprize de câte 45 de minute.
Adversarul este unul cu nume: Omonia Nicosia, de 21 de ori campioană a Ciprului, o formație pe care Dinamo a întâlnit-o de două ori în istoria participărilor europene. Prima confruntare a avut loc în 1984, în Cupa Campionilor Europeni. Dinamo s-a impus cu 4-1 la București, iar în retur, ciprioții au câștigat cu 2-1 la Nicosia.
Două decenii mai târziu, în preliminariile Cupei UEFA din 2005, Dinamo – antrenată de Ioan Andone – câștiga cu 3-1 acasă, iar în returul încins din Cipru pierdea cu 2-1, scor suficient pentru calificare. A urmat atunci celebra „dublă” cu Everton.
Acum, cele două echipe se întâlnesc într-un meci amical. Omonia a încheiat ultimul sezon pe locul 3 și va evolua din nou în cupele europene. Lotul cipriot este evaluat la aproximativ 13 milioane de euro. Cel mai cunoscut nume este Stevan Jovetić, fost jucător la Manchester City, Inter, Sevilla și Monaco, ajuns acum la 35 de ani. Atacantul polonez Mariusz Stępiński este cel mai bine cotat jucător, cu o evaluare de 1,3 milioane de euro. Pe banca tehnică se află Henning Berg, fost fundaș al lui Manchester United.
Partida va începe la ora 12:30 (ora României) și poate reprezenta prima ocazie de a-i vedea la lucru pe noii veniți, Kyriakou și Danny Armstrong, ambii antrenându-se în ultimele zile cot la cot cu restul echipei. De asemenea, Stipe Perica este din nou apt de joc și ar putea evolua în acest test, posibil si Mărginean.
Este ultima zi de cantonament, oboseala se resimte, dar sperăm să vedem un meci spectaculos, un test util pentru Dinamo. Meciul va fi transmis LIVE pe canalul de YouTube 48TV – vă așteptăm alături de noi!
O singură voce, două culori.
HAI DINAMO!