Dinamo și Fcsb se întâlnesc mâine seară pe stadionul Dinamo, în ceea ce ar trebui să fie ultimul astfel de meci pe stadionul Dinamo.
Demolarea stadionului central este programată pentru finalul primvarii, începutul verii, astfel că este un meci care va intra în istorie. Florin Răducioiu, team-managerul echipei, a vorbit în cadrul conferinței de presă organizate astăzi la stadionul Dinamo, despre duel, dar și despre importanța acestui meci:
,,Nu îmi permit să întru în detalii tactice, este un meci derby, în ciuda faptului că poziția noastră în clasament este pe care o știe toată lumea, rămâne un meci în care cred că, mai ales după meciul tur, băieții vor să își ia o revanșă din punct de vedere al rezultatului, al jocului.
Mister știe foarte bine, dorim să câștigăm acest meci. Cum a zis și Johnny (nr. Ionel Culina, ofițerul de presă al FC Dinamo), e ultimul derby pe acest stadion. Așa am auzit și am informații in acest sens, cam asta e. Este un meci ca toată celelalte una peste alta, avem nevoie de puncte, mă aștept un meci frumos, pe care să îl câștigăm.
Trebuie și o doză de noroc, vreau acum, nu comentez deciziile arbitrilor, e omenește, dar într-adevăr ținând cont de situația noastră, mi-aș dori să fie cât mai buni și atenți la deciziile pe care le iau, mă refer la Pitești, era important acel gol. Nu căutăm scuze, apar probleme peste tot, cam asta e”, a declarat Răducioiu în cadrul conferinței de presă.
Flavius Stoican: ,,Gazonul va fi bun mâine, nu putem să spune că va fi praf, am jucat pe terenuri mult mai rele. Mâine dacă cei care organizează meciurile de fotbal, noaptea la 2 în lift, noi jucăm.
Nu căutăm scuze, ne-am întâlnit pe 5 ianuarie, până acum sunt 24 de zile de când am venit, preocuparea e să încercăm să ne ridicăm la nivelul Fcsb, jucători talentați, cotați la sume foarte mari, tehnici, buni și atunci vom vedea, dacă o echipă formată în 24 de zile, dacă putem să ne ridicăm la nivelul lor. Eu cred că da, dar rămâne de văzut, să nu fie doar vorbe, să vedem fapte”