Un progres incredibil

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

În plan sportiv, nu sunt foarte multe lucruri de apreciat și remarcat la Dinamo, dar un jucător mi-a atras atenția în mod special.

Am vrut de mai multă vreme să scriu ceva despre el, dar am vrut totuși să văd mai mult, să joace mai mult, să văd dacă are constanță în evoluțîi bune. Și cred că după anunțul de ieri, în care s-a anunțat convocarea lui la echipa națională de tineret, trebuie scris ceva despre Mihai Esanu.

Un copil crescut de Dinamo, în care poate mulți nu mai aveau încredere. Campion cu echipa U19 în Liga Elitelor în ediția 2016/2017, trecerea lui Esanu la seniori nu a fost nemaipomenită, asta și pentru că ea s-a produs fix în momentul în care echipa a două a fost desființată. Ca o paranteză Esanu a fost titular în finala cu Viitorul, încheiată 0-0 după 120 de minute, însă a fost schimbat pentru loviturile de departajare. O situație deloc plăcută pentru jucător, care a suferit destul de mult, mai ales că putea duce munca mai departe.

După acea finală, practic în a două parte a anului 2017 a mai stat pentru Youth League, deoarece la prima echipa nu avea încă loc, era acolo un Jaime Penedo care juca meci de meci, iar pentru Liga Elitelor nu mai era eligibil, deoarece împlinise 19 ani.

Fără echipa secundă, fără posibilitatea de a juca la prima echipă, a fost împrumutat precum alți tineri și a existat marele risc ca el să se piardă. A fost împrumutat în a două parte a sezonului 2017/2018 la Balotești, echipa care evolua atunci în eșalonul inferior. A mai trecut pe la Daco-Getica, dar formația din Colentina s-a desființat în plin sezon, prin octombrie 2019. În ianuarie 2020 era împrumutat din nou, de această dată la Farul Constanța, dar la fel că în cazul multor tineri împrumutați de Dinamo ,nu avea niciun fel de clauză în contract prin care să fie folosit în minim X-meciuri, astfel că nu a fost băgat în seamă prea mult.

A revenit la Dinamo în vara anului trecut, ca un fel de schimb, a revenit el la prima echipă și Ștefan Fara, care și-a terminat atunci junioratul, era trimis la Farul pentru a prinde experiență. Când a revenit la echipă, Esanu era văzut drept portarul de rezervă. Inițial, al lui Straton, dar care a fost dat afară, apoi rezerva lui Mejias, ba chiar al treilea portar după transferul bătrânului Hinojo. Dar spre deosebire de celelalte sezoane, exista măcar echipa secundă unde să aibă meciuri în piciore. Chiar și acolo a fost nevoit să împartă minutele cu Mitrovic, din cauza restricționării numărului de jucători trecuți de 21 de ani pe care Dinamo îi putea folosi.

După ce Hinojo și Mejias au plecat, Dinamo a rămas cu doar cu Mihai Esanu. Toți spuneau despre nevoia aducerii unui alt portar, dar Esanu a arătat treptat că el este portarul de care aveam nevoie. Da, a greșit cu Botoșani la un gol, dar per total a fost un portar foarte sigur, parcă prea sigur pentru vârsta lui, arată o maturitate incredibilă în joc, comunică foarte mult cu fundașii, are potențial de a ajunge un jucător excelent pentru Dinamo.

El este momentan eligibil pentru postul U21, nu va mai fi și din sezonul următor, dar nu este niciun fel de problemă, deoarece a arătat că este titular pe merit, nu că este avantajat de o regulă. Sincer, are un mare bravo din partea mea și ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalți tineri din lot, să vadă că se poate, că nu are nimeni, nimic cu ei, trebuie doar să profite de oportunitățile primite, atâta tot.

Reprezentativa Under 21 a României va participa în perioada 24-30 martie la faza grupelor a Campionatului European U21 din Ungaria și Slovenia. Distribuită în grupa A, alături de țara gazdă, Germania și Țările de Jos, selecționata României va disputa toate cele trei partide la Budapesta, pe Stadionul Új Bozsik.

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București);
Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);

Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).

Lista adițională: Mihai Popa (Astra Giurgiu), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Adrian Șut (FCSB), Gabriel Simion (FCSB), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Adrian Petre (UTA Arad), Nicolae Carnat (CFR Cluj), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia).

loading...

Lasă un răspuns