Dinamo continuă campania de transferuri a unor tineri jucători de perspectivă, dar nu se rezumă doar la jucători români.
Dinamo a adus câțiva jucători nigerieni, pe care îi va trimite sub formă de împrumut. Anunțul în privința unuia dintre ei a venit și pe pagina de facebook a clubului:
,,BUN VENIT, Ahmed Bala Ahmed!
Clubul Dinamo 1948 București și Academia Ikon Allah Football au ajuns la un acord privind transferul definitiv al jucătorului Ahmed Bala Ahmed (19).
Ahmed a fost selectat de reprezentanții departamentului de scouting în cadrul unui turneu organizat în Abuja, Nigeria și evoluează pe postul de mijlocaș de bandă (atât dreapta, cât și stânga).
Printre calitățile care l-au adus în atenția clubului nostru se numără viteza și controlul foarte bun al mingii. În acest sezon, jucătorul nigerian va merge la CS Tunari (Liga a III-a), unde va evolua sub formă de împrumut alături de alți tineri dinamoviști, precum Darius Gavrilă și Alex Serafim.”, a anuntat clubul Dinamo