AcasăStiri DinamoUn nou meci, un nou gol! ,,Zici că sunt pensionar, stau acasă...

Un nou meci, un nou gol! ,,Zici că sunt pensionar, stau acasă și mă uit la meciuri”

Dinamo a remizat în ultimul meci oficial din 2022, un meci spectaculos cu Unirea Slobozia.

Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din Cupa României, din acest sezon, s-a jucat între două echipe din Liga 2, între Unirea Slobozia și Dinamo.

Un meci care a avut de toate: goluri, eliminări, dar și multe decizii greșite de arbitraj, care au influențat decisiv scorul final. Partida disputată la Buzău s-a terminat 3-3.  Unirea Slobozia și Dinamo s-au întâlnit în etapa a 3-a a grupelor de Cupa României, ultima partidă pentru amândouă în competiție, pentru că nu au reușit calificarea în fazele eliminatorii. Referitor la desfășurarea scorului, ”câinii” au început perfect și au făcut 3-0 până în minutul 30. A deschis scorul Lamine Ghezali, în minutul 17, Costin Amzăr a mărit diferența în minutul 24, iar Iulian Roșu a făcut 3-0 în minutul 30.

A urmat o eliminare a lui Quentin Bena, care a dus și la obținerea une lovituri de pedeapsa, și la răsturnarea situației. Au urmat încă două goluri încasate de Dinamo, dar și încă două eliminări în tabăra dinamovistă.

Iulian Roșu a marcat din nou, dar de dată asta a ratat și o lovitură de pedeapsă la scorul de 3-3. Mijlocașul central a vorbit despre rezultat:

„Ce să mai spun? Suntem destul de dezamăgiți. Ne așteaptam să obținem un rezultat bun, mai ales după cum a decurs prima repriză. Ne-am trezit egalați, cu jucători eliminați, cu penalty ratat. S-a acumulat multă frustrare în partea secundă. Ne-a luat puțin valul. Cred că am dat dovadă de caracter, n-am plecat din Cupă fără punct.

Am fi vrut să mai jucăm câteva meciuri acum. Eram într-o perioadă foarte bună. Stăm trei luni pe bară… zici că sunt pensionar, stau acasă și mă uit la meciuri.

Pentru mine e o mândrie cum ne prezentăm. Sper să prindem play-off-ul! Am mare încredere în această echipă. Nu ne vedea multă lume în cursă. Presiunea e pe cei din față. Nu e nimic jucat, trebuie să fim liniștiți”, a spus Iulian Roșu.

„Totul a mers bine până am luat cartonașul roșu. Noi încercăm să construim, să pasăm. Ce superioritate teritorială să mai faci atunci?

Trebuie să discutăm serios. Astfel de meciuri, unele pe care le construiești, nu ai voie să le pierzi, să faci astfel de greșeli. Pun totul pe seama lipsei de maturitate. Până la roșu am făcut un meci extrem de bun. Am marcat 4 goluri, unul anulat. Controlam spațiile, posesia.

Eu nu comentez arbitrajul, nu o voi face niciodată,. A fost tensiune. Noi încă vedem agreșeleile de arbitraj în Liga 2. Sunt și ei oameni, pot să greșească. Când va veni VAR-ul la Liga 2 poate o să dispară.

E nevoie de mai multă coerență, de mai multă liniște. Este foarte important ca toată nebunia asta legată de acționariat să se așeze, să vină niște oameni serioși. Eu cred că incertitudinea e cea mai grea. Nu poți tu controla foarte multe lucruri. Știu ce e de făcut, doar că e nevoie să vină niște oameni care să ne ofere stabilitate”, a spus Ovidiu Burcă la finalul partidei.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare