Dinamo a câștigat meciul cu Gaz Metan Mediaș, o victorie care a fost absolut normală, ținând cont de ceea ce se întâmplă acum la Mediaș, de felul în care s-au prezentat oaspeții de ieri.
Nu putem face niciun fel de sărbătoare după victorie, chiar dacă a fost la un scor cum nu am mai văzut de ceva vreme în Ștefan cel Mare, pare ireal, acum o săptămână eram învinși cu 1-6 și acum am învins noi cu 4-0.
Dar totuși a fost un eveniment aseară pentru care m-am bucurat foarte mult și toți fanii dinamoviști au aplaudat la scenă deschisă, momentul în care Gabi Torje a marcat. Nu o dată, a marcat de două ori, însă după primul gol, așa cum foarte bine a surprins momentul și colega noastră fotograf de ieri, Alexandra Soigan, se citea emoția pe chipul lui Gabi Torje, care a dedicat golul celui care l-a dus pe un teren de fotbal pentru prima dată.
Toată aprecierea pentru un ”câine” de-al nostru, greu încercat, care a trecut prin momente cumplite, noi știm doar puțin, dar așa e și normal, nu avem de ce să intrăm în intimitatea familiei. A fost bucuria lui și mă bucur că am putut fi și noi parte la ea, să simtă că nu este singur. Singurul regret a fost faptul că am fost totuși atât de puțini spectatori pe stadion, dar e o discuție pentru un alt articol.
Suntem alături de tine în continuare, Gabi! Sunt convins că nu va fi ultimul gol și împreună în familia Dinamo, vei trece mai ușor peste momentele grele!
La finalul jocului, Gabi Torje, care a marcat de două ori în ”Ștefan cel Mare”, a transmis că își propune inclusiv evitarea barajului, deși Dinamo se află în continuare pe loc direct retrogradabil, 15, cu 16 puncte, opt sub Gaz Metan, aflată pe loc de baraj, și la 10 de U Craiova 1948, care ocupă ultimul loc care asigură menținerea.
”Noi trebuie să luptăm la fiecare meci să ne câștigăm punctele, pentru a fi o distanță cât mai mică la intrarea în play-out, pentru a evita și barajul dacă se poate. Obiectivul nostru este rămânerea în prima ligă, nu contează cum, dar mi-aș dori foarte mult să evităm și barajul”, a transmis Gabi Torje.
În ceea ce privește rezultatul cu Mediaș, Gabi Torje a transmis că victoria este foarte importantă, în special pentru moralul grupului.
”Am profitat de problemele de la Mediaș, ne bucurăm că am reușit să câștigăm, avem nevoie de moral. Este calitate în echipă. Trebuie să o luăm pas cu pas. Avem meci greu acum în deplasare, jucăm contra celor de la Rapid, care vor fi foarte motivați cu noi”, a transmis Gabi Torje.
Gabi Torje a vorbit și despre problemele de la Gaz Metan, care, din cauza problemelor financiare, a pierdut cei mai importanți jucători, dar și două puncte în clasament.
”Printr-o situație asemănătoare am trecut și eu în Turcia. Nu mi se pare normal prin ce au trecut jucătorii, au și ei familii. Trebuie să luăm în considerare că în România nu sunt salarii de zeci de mii de euro, cu mici excepții, iar jucătorii depind de acele salarii”, a explicat Gabi Torje.