AcasăEditorialUn an de când cel mai mare dezastru a venit peste noi

Un an de când cel mai mare dezastru a venit peste noi

Acum un an de zile, Dinamo schimba acționarul majoritar și speram noi să se între într-o nouă era plină de performanță și de reușite în plan sportiv.

Data de 13 august va rămâne în istorie drept ziua în care Pablo Cortacero a preluat clubul de la Ionuț Negoiță, care nu a cerut niciun fel de garanții, l-a cedat pur și simplu unui individ care a venit doar cu promisiuni deșarte și cu scopul în final de a falimenta clubul. A fost pentru noi speranța unui viitor mai bun, care s-a transformat treptat în cel mai negru coșmar, care ne-a adus la un pas de prăpastie.

Am fi căzut și probabil acum am fi vorbit de inexistența clubului, de faliment, de reluarea activității din eșalonul al patrulea, dacă nu ar fi fost o determinare ”câinească” de a nu lăsa clubul să moară, din partea noastră a tuturor. Dacă ceva bun a ieșit după acest infractor, a fost faptul că am reușit noi să ne unim în cel mai greu moment din istorie și să punem cu toții umărul la salvarea clubului.

Însă dezastrul lăsat încă poartă urme adânci, încă avem de tras, suntem în insolvență datorită lui și a ”asociaților”, care acum se bat cu pumnul în piept că vor să recupereze acțiunile de la el. Nu trebuie să uităm niciodată data de 13 august, pentru că este cea mai importantă lecție, să nu mai lăsăm niciodată clubul în voia sorții, să mai ajungă vreodată, cât suntem noi aici, pe mâna vreunui nemernic dornic să își facă imagine.

Gândurile noastre ”bune” se îndreaptă către tine, Pablo…

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare