Rapid și Dinamo s-au întâlnit în această seară pe stadionul din Giulești în derby-ul rundei cu numărul 8.
Un meci cu multe orgolii la mijloc, așteptat cu mult entuziasm, o întâlnire care nu a avut loc în sezonul trecut, care s-a disputat în premieră pe noul stadion Giulești.
Din păcate, un derby stricat de jandarmerie, cum ne-am tot obișnuit, pentru niște motive absolut absurde. Galeria lui Dinamo nu a avut acces cu mesajele pregătite pentru acest meci, nici cu coregrafia, din acest motive fanii dinamoviști au ales să părăsească sectorul rezervat fanilor dinamoviști. De cealaltă parte, au fost probleme cu abonamentele de acces și liderii peluzei au ales să nu vină la meci inițial, tot ca formă de protest. Protestul giulestean a durat 10 minute, că până la urmă au intrat toți în peluză.
Cu toate acestea, a fost o atmosfera infernală în Giulești, un stadion arhiplin, au avut și o coregrafie pregătită cei de la Rapid. Ovidiu Burcă a surprins puțin cu formula de start, dar a vrut mai multă siguranță defensivă,să fie un sistem cu 3 fundași central, cu Bena lângă Patriche și Josue, Gorka revenit la mijlocul terenului
RAPID: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Emmers, Oaidă – Funsho, B. Valle, Petrila – Rrahmani
REZERVE: Drăghia – I. Cristea, Onea, Kait, Al. Albu, Pănoiu, Papeau, Al. Ioniță II, Cîrjan
ANTRENOR: Cristiano Bergodi
DINAMO: Golubovic – Patriche, Bena, Homawoo – De Moura, Larrucea, Ilic, Amzar – C. Costin, Gregorio, Politic
REZERVE: Dujmovic – I. Roșu, Abdallah, Bordușanu, Bani, Giafer, N. Roșu, Ghezali, D. Irimia
ANTRENOR: Ovidiu Burcă
Startul de meci a fost unul echilibrat, nicidecum acea presiune pe care o așteptam, tăvălugul giulestean s-a lăsat așteptat, dar în minutul 10 o greșeală în defensiva a lui Josue a fost aproape să ducă la deschiderea scorului, dar Rahmani a reluat puțin pe lângă poarta lui Adnan. Moment în care tot stadionul a devenit un vulcan. O primă scăpare în apărare, care ne putea costa teribil, nu e la prima eroare Josue. Acea eroare a băgat echipa gazdă în joc, probleme în a ține posesia, în a ține de balon, Goncalo a căutat să obțină faulturi, dar nu i-a mers în startul de meci.
Amzar a avut mari probleme cu Braun și a primit cartonaș galben în minutul 19, foarte repede s-a expus fundașul nostru stânga. Rapidul a continuat să pună presiune, să domine, dar fără a crea mare pericol la poarta noastră, cu excepetia ocaziei lui Rahmani din minutul 10. Totuși, mari probleme pentru Dinamo la faza de construcție, nu reușeam să ținem deloc de minge.
Deși nu părea să avem mari probleme defensive, ceea ce spuneam înainte de meci, faptul că Amzar este un jucător ieșit din formă, ne-a costat, acesta a faultat nepermis în careu și a oferit un penalty cadou giuleștenilor. 1-0 pentru gazde, Rahmani marchează și meciul pentru noi devine și mai greu.
O primă oportunitate a lui Dinamo a venit în minutul 42, deși e mult spus ocazie, o tentativă, lovitură liberă executată de Ilic, Josue reia cu capul, dar departe de poartă. O faza anterioară, Săpunaru a fost iertat de un fault care putea însemna și al doilea cartonaș galben. Dar și Amzar putea primi al doilea galben la penalty.
1-0 la pauză pentru Rapid, rezultat meritat după cum s-a jucat, frustrant este că o greșeală a lui Amzar a dus la deschiderea scorului, doar prin erorile noastre și-au creat ocazii de poartă.
Ovidiu Burcă a fost nevoit să îl înlocuiască pe Costin Amzar, foarte expus după prima repriză, l-a introdus pe Bani în teren în locul lui, Costin a trecut fundaș dreapta, Moura fundaș stânga și Bani urcat în locul lui Costin.
Dinamo a încercat să țină mai mult de minge în startul reprizei secunde, să aibă inițiativa. În minutul 54 a venit și prima fază foarte bine lucrată, în flancul drept, Goncalo i-a așezat bine lui Ilic, care însă a fost nevoit să tragă de pe loc și a trimis peste poartă. Momente bune de joc pentru Dinamo, prima oară când ieșim la joc cu adevărat. Am ieșit la joc, dar am fost pedepsiți în urma unei faze fixe, Răzvan Oaidă total nemarcat la corner și trimite fără probleme în poarta lui Adnan. Bena și-a scăpat omul din marcaj. Dinamo zdruncinată puternic, putea fi 3-0 după o acțiune a lui Funsho, mari probleme cu flancul drept rapidist, fără niciun fel de reacție.
Ovidiu Burcă a decis să schimbe, să îi trimită pe Nelut Roșu și Lamine Ghezali în teren, dar efectul a fost că s-a făcut 3-0 în minutul 61. Șah-mat după golul lui Petrila, Dinamo umilită în Giulești.
Nu sunt multe de spus despre jocul nostru, pur și simplu am fost NET inferiori și pun cu majuscule, pentru că astăzi per total nu am existat, am arătat foarte, foarte rău și e puțîn dezarmant să vedem că este această diferența atât de mare, pe care nu am văzut-o în partidele anterioare, cu echipele de top.
4-0 s-a făcut în minutul 83, fără reacție, fără cuvinte…
Sperăm că nu o să mai trăiesc astfel de umilințe, dar e o trezire la realitate.