marți, iulie 1, 2025
AcasăStiri DinamoUltimele vești oferite de Răzvan Zăvăleanu! Discuție despre faliment

Ultimele vești oferite de Răzvan Zăvăleanu! Discuție despre faliment

Situația la Dinamo este destul de complicată și singurul care poate oferi un răspuns cu privire la situația exactă este Răzvan Zăvăleanu.

Din punct de vedere financiar, avem probleme, pe care trebuie  să le rezolvăm în perioada următoare, dar Răzvan Zăvăleanu a oferit și vești bune în acest sens:

Toți jucătorii cu care am discutat s-au dovedit băieți de caracter. Unii dintre ei au renunțat la încasarea banilor pentru luna iunie, pentru a ajuta clubul. Alții și-au amânat restanțele până în 2023. Avem o lună și jumătate întârziere la salarii. Deocamdată, jucătorii nu pot să facă cerere împotriva clubului.

Suntem pe cale să rezolvăm problema aceasta și nu cred că vom ajunge în situația în care să ne confruntăm cu judecata. Raportat la treaba cu jucătorii, nu am nicio emoție în privința falimentului.

Situația financiară a clubului e destul de grea, ne descurcăm greu tocmai pentru că sunt aceste întârzieri salariale. Pentru bugetul previzionat pentru sezonul următor, stăm bine pe hârtie, teoretic. Dar sunt aceste restanțe pe care vreau să le văd rezolvate cât mai repede. Facem eforturi în aceste zile să strângem banii necesari.

DDB-ul a susținut această echipă cu sume foarte mari, dacă își propun să facă ceva, pot reuși, că e vorba despre un milion de euro sau altă sumă. Tot timpul a existat disponibilitate din partea suporterilor să ajute echipa. DDB-ul va ajuta clubul în continuare. Avem în fiecare lună bugetul de încasări și cheltuieli, pe care îl prezentăm. Nu e o chestie haotică. Evident că fiecare aduce câți bani poate.

Pentru bugetul pentru Liga 2, ne-am bazat în principal pe încasările din publicitate. Nu avem posibilitatea să luăm sponsorizări. Cred că Dinamo va fi, de departe, cea mai urmărită echipă din Liga 2. Pentru anul acesta, expunerea celor care plătesc publicitate va fi mai mare, fiind mai multe echipe în Liga 2. Suntem în negocieri pentru contracte de publicitate noi”, a spus Răzvan Zăvăleanu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

,,Dinamoviștii se sfâșie între ei”

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a analizat scandalul iscat între Ionuț Lupescu și Nicolae Badea și este de părere că orgoliile dinamoviștilor sunt uriașe.

Mi s-a întâmplat ieri sau alaltăieri o chestie. Am primit un mesaj din partea unui suporter care îmi spunea ’Ce faci, domnule, nu ai pus antrenor, nu ai pus președinte’. Cred că s-a creat o confuzie. Implicarea asta cvasitotală nu intră în atribuțiile noastre.

Președintele trebuie să fie numit de acționari. Elias era destul de supărat pentru că a fost băgat în această discuție. Nu demult am spus că principala problemă a echipei este faptul că dinamoviștii se sfâșie între ei.

Dacă fiecare dinamovist ar fi pozitiv și ar veni cu chestii bune, Dinamo nu ar fi în situația asta. Cred că și Lupescu este un mare dinamovist, și Badea este un mare dinamovist, și Elias este un mare dinamovist”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la Fotbal Club.

Ce declarase Lupescu: ”Nu am ce să spun. Mi-e rușine de vârsta unora. Acum două săptămâni, m-a sunat să îmi spună că în decembrie am avut dreptate, iar acum apare cu altceva. Nu mai vreau să intru în detalii pentru că Dinamo este unde este. Vorbim degeaba.

Din 2001, de când am plecat, nu am avut nicio ofertă să revin la Dinamo. Din acest punct de vedere, nu are niciun rost să mai discutăm. Sper ca Dinamo să se refacă pentru a juca în Liga 2, dar, din ce văd, merge spre faliment.

Sunt anumite datorii de plătit, sunt multe lucruri. E greu să strângi bani într-o lună sau două. Răzvan Zăvăleanu este cel mai în măsură să vadă, dar eu sper să nu fie așa.

Nu cred că a avut un interes să retrogradeze Dinamo, ci pur și simplu nu se pricepe să conducă un club. Nimeni nu cred că își dorește să retrogradeze un club ca Dinamo. În 2001, erau conducători, noi eram pe teren. Ei trebuiau să asigure condiții, să facă rost de bani pentru jucători, noi am câștigat trofee”, a declarat Ionuț Lupescu la emisiunea Digi Sport Special.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare