Dinamo se află în pauză competițională, însă agitația din jurul clubului este tot mai mare, mai ales în contextul plecării iminente a lui Dennis Politic.
Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, a vorbit despre perioada de mercato: câți jucători își propune Dinamo să transfere, unele dintre țintele vehiculate în presă, dar și despre motivele pentru care transferul lui Dennis Politic nu a fost încă anunțat oficial.
,,Lista cu jucătorii doriți e lungă. Deocamdată ne focusăm pe posturile de fundași centrali, unde avem deficit, aripă dreapta, fundaș stânga, dreapta – vreo 7-8 probabil”, a declarat Andrei Nicolescu.
Despre Olsen: „N-am primit nimic oficial. Am vorbit cu el doar despre vacanță, despre altceva. Dacă avea ceva oficial, ne spunea, evident”
Interesul pentru Valentin Costache (26 de ani) de la UTA rămâne de actualitate: „N-am mai vorbit, doar am reiterat oferta noastră inițială. Nu cred că a luat el o decizie”
despre o venire a lui Alexandru Mățan: „Nu. Este un subiect despre care nu zic nimic”
Negocierile pentru Denis Politic și Alexandru Musi: „Batem palma, dar încă n-am închis. Sunt niște calcule foarte complicate. Trebuiesc verificate toate actele. Un acord de transfer pentru Politic, unul pentru Musi, contractul de jucător pentru Politic, contractul de jucător pentru Musi, contractul de agent la fiecare jucător”
Un nume aflat pe lista dorințelor încă din iarnă a fost Ianis Stoica, jucătorul celor de la Hermannstadt. Acesta a avut un sezon remarcabil atât la club, cât și la naționala U21, iar Dinamo l-a monitorizat atent. Totuși, transferul rămâne, cel puțin deocamdată, doar un vis, întrucât pretențiile financiare ale sibienilor depășesc posibilitățile actuale ale clubului din „Ștefan cel Mare”.
”În momentul ăsta, da. Renunțăm. Pe ce declarații publice avem, nu o să ajungem niciodată la o înțelegere.”, a spus Andrei Nicolescu în emisiunea Fotbal Club.
- 1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Stoica, potrivit transfermarkt.com.
- 15 goluri și 5 pase decisive a reușit atacantul de 22 de ani în acest sezon pentru Hermannstadt.
- Ianis Stoica a dunat 15 meciuri la naționala U21 a României pentru care a marcat 3 goluri