Dinamo speră să rezolve un transfer extrem de important în perioada imediat următoare.
Marius Ștefănescu ar putea îmbrăca tricoul lui Dinamo în curând, mai ales că negocierile sunt într-un stadiu foarte avansat. Andrei Nicolescu, președintele clubului, a explicat care este situația în acest moment:
„Am avut o discuție apropo de transferul lui. Am acceptat condițiile, am un acord cu domnul Becali. Contează foarte mult să ne înțelegem cu jucătorul. Nu suntem la tarabă unde vindem telefoane, dar cred că se simte că e dorit.
Nu m-a surprins, am mai avut discuții cu domnul Becali când discutam pentru Politic, el știa de interesul nostru. Inițial a fost o discuție de Musi și Ianis Stoica, după care a intervenit și opțiunea Ștefănescu.
Domnul Becali mi-a transmis că s-a înțeles cu cei de la Sibiu. Normal că am discutat cu Ianis despre potențialul transfer. După, toate s-au derulat așa cum s-au derulat, dar el știa despre interesul nostru pentru Ștefănescu.
Pentru noi era foarte logic, era o tranzacție în care fiecare parte își proteja interesele. Aici vorbim și de interesele pe care le avea dânsul, Gigi, cu Hermannstadt și interesul pe care îl avea cu noi. Și noi, de asemenea, aveam de construit ceva.
Nu intru eu în acele discuții, declarațiile au fost ale dânsului, nu e treaba mea, nu pot eu să comentez. Eu am discutat cu el când am avut OK-ul, și domnul Gigi mi-a zis că s-a înțeles cu Hermannstadt.
În prima zi totul a fost OK (n.r. cu Ianis Stoica), inclusiv condiția legată de numărul de pe spate, pe care am agreat-o. A doua zi s-au schimbat lucrurile.
Am vizat să avem o bandă stângă unde să avem două opțiuni similare, apropiate de vârstă, ca să avem o concurență corectă. Musi cu Caragea făcea sens să-i avem pe post. Și pe dreapta să găsim două aripi cu mai multă viteză și forță de pătrundere decât în sezonul trecut.
Ianis, Ștefănescu, acum l-am găsit pe Armstrong. Ne trebuie o concurență serioasă ca să putem avea opțiuni. Unii dintre jucători pot avea o formă de moment puțin mai slabă, dar asta nu înseamnă că nu au parte de susținere din partea noastră.
Noi mizăm pe ce a putut Ștefănescu să demonstreze. Dacă va avea contextul potrivit, încrederea mai mare pe care i-o vom da, credem că poate să fie o reușită. În primul rând, să vedem dacă el e de acord.
Prețul este unul pe care ni-l putem asuma. La salariu, sper să fie unul pe care să-l putem bugeta. Mai departe, completăm lotul. Mai avem un singur loc de străini, trebuie să fim foarte atenți la transferuri”, a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.



