Astăzi ar putea fi ziua în care transferul lui Dennis Politic la FCSB va fi oficializat.
Toate părțile implicate par să fi ajuns la un acord final. Potrivit Gazetei Sporturilor, Politic va avea un salariu anual de 250.000 de euro la FCSB, o creștere considerabilă față de veniturile de la Dinamo.
O noutate în această afacere este că Dinamo își dorește să păstreze un procent de 20% dintr-un eventual transfer viitor, pe lângă suma de 800.000 de euro care urmează să fie încasată. În această mutare este inclus și mijlocașul de bandă Alexandru Musi, urmărit de Dinamo încă din iarnă, care va ajunge în cele din urmă în Ștefan cel Mare.
Deși suma totală a transferului este estimată la un milion de euro, o parte din bani va merge direct către jucător, în baza unui acord semnat vara trecută, prin care Politic își păstra un procent dintr-o viitoare mutare. Anunțul oficial este așteptat chiar astăzi, cu condiția să nu intervină ceva în ultimul moment, însă totul pare stabilit între cluburi și jucător.
Rămâne de văzut ce va face Dinamo cu suma obținută: se va merge pe varianta Ianis Stoica sau vor fi întărite alte compartimente din echipă?
În sezonul recent încheiat, unul în care a fost măcinat de accidentări, acesta a adunat 27 de meciuri, 6 goluri și două pase decisive. Cele două assist-uri au fost date chiar în două derby-uri cu FCSB, ambele pierdute de echipa lui Kopic cu 1-2.