Uhrin așteptat să conducă azi primul antrenament

Stiri Dinamo

Scris de:

Dusan Uhrin este așteptat astăzi să înceapă noul mandat de antrenor al echipei.

Ieri a fost o zi extrem de agitată la Dinamo, Flavius Stoican fiind între rămânere și plecare, dar până la urmă s-a ajuns la o decizie, el va pleca, astăzi la această ora era așteptat la birouri să vină să semneze rezilierea contractului, la fel și secundul Bobi Verdeș, dar și antrenorul cu portarii, Ema Dolha.

Plecarea lui Stoican înseamnă finalul lui de mandat, dar și startul de mandat al lui Dusan Uhrin, care astăzi va intra în pâine, va conduce primul antrenament al echipei de la amiază. În jurul prânzului este așteptat să vină în România, tot astăzi cel mai probabil va veni și anunțul oficial al schimbării antrenorului, înainte de partida cu Rapid de duminică seară.

Uhrin i-a mai pregătit pe „câini” în perioadele august – martie 2020 și aprilie – iulie 2021, plecând înainte de startul sezonului actual din cauza problemelor financiare. Cehul va avea un salariu lunar de 8.000 de euro, iar dacă va reuși s-o salveze pe Dinamo de la retrogradare direct, va încasa un bonus de 25.000 de euro. Dacă va păstra formația alb-roșie în prima ligă după baraj, va primi un bonus mai mic, de aproximativ 10.000 de euro, conform GSP.

Serdean a preluat acțiunile de la Cortacero. Despre obligațiile acționarilor

La Dinamo în continuare avem parte de haos, ieri a fost cel provocat de plecarea lui Flavius Stoican, o mutare care în prima parte a zilei părea sigură, dar au fost câteva ore de confuzie.

Ulterior, până la urmă a fost acceptată demisia lui Flavius Stoican, iar Iuliu Mureșan este și el aproape de plecare. Nu s-a anunțat nimic în cadru oficial, dar administratorul special pare că dorește să plece și el de la Dinamo. Acesta a spus pentru GSP undeva târziu în noapte că momentan este încă la Dinamo, așadar este posibil să continue la echipă.

Însă ce este oficial, Dorin Serdean a preluat societatea Lotus SRL de la Pablo Cortacero, societatea care deține pachetul majoritar de acțiuni. Cei de la Playsport au prezentat o captură de la Registrul Comerțului, acolo unde a fost oficializată trecerea, iar Dorin Serdean a devenit unic acționar. Prin urmare, în mod oficial, Pablo Cortacero a devenit istorie la Dinamo, în vreme ce Dorin Serdean este de acum noul acționar majoritar.

În esență, Dinamo este protejată de legea insolvenței și asta nu înseamnă în niciun fel faptul că acțiunile vor rămâne la Dorin Serdean odată cu ieșirea din insolvență, atâta timp cât acesta nu bagă bani, Răzvan Zăvăleanu a explicat acest lucru în mai multe rânduri și o să redau la finalul articolului declarațiile oferite de administratorul judiciar în decursul timpului.

Păstrarea statutului de acționar se poate realiza doar în momentul în care se vin cu banii prevăzuți în planul de reorganizare, pentru plata datoriilor, conform procentului de acțiuni.

,,Trebuie să ne concentrăm pe lucruri ce țin de planul de reorganizare. Din punctul meu de vedere, primul lucru care ar trebui făcut, este ca actionarii să vină și să facă infuzii de capital. Nu mă refer și la DDB, a făcut infuzii de capital, dar nu este DDB singurul acționar și ordinea fireasca ar fi ca actionarii să vină să vireze bani în club. Aceste viramente sunt prevăzute în planul de reorganizare și noi așteptăm ca actionarii să își facă datoria față de societate. Dacă nu o vor face, vom vedea ce alternative există” a spus Răzvan Zăvăleanu la Radio Dinamo1948.

În urmă cu câteva săptămâni, Răzvan Zăvăleanu a spus și mai clar acest aspect, faptul că în perioada insolvenței, menținerea statutui de acționar este posibil doar dacă se vine cu bani, fiind obligat să finantezi clubul, ceea ce Cortacero nu a făcut:

,,În insolvență nu contează că ești proprietar, trebuie să finantezi clubul, dacă nu faci asta, orice proprietar ai fi, va dispărea într-o formă care permite legea. Asteptăm orice dinamovist să se alăture proiectului și să suțină acest proiect numit Dinamo. Este nevoie de acest lucru. Dacă actionarii nu îl vor susține, își vor pierde calitatea de actionari” Răzvan Zăvăleanu în urmă cu câteva săptămâni.

,,Nu o să întru foarte tare în amănunte, la data plecării lui Sorescu, erau deja acumulate ceva datorii, raportat la faptul că sursele de finanțare nu au fost în afară de drepturile TV, se acumulaseră ceva datorii, pe care a trebuit să le acoperim din suma încasată pentru Sorescu. Ce vă pot spune cu certitudine, dvs, fanii dinamoviști implicați, cu sufletul și financiar, nu veți sprijini clubul, va fi greu să susținem activitatea curentă”

 

loading...

Lasă un răspuns