AcasăEditorialU Cluj-DINAMO: Ultima șansă! Cum ar putea arăta primul 11

U Cluj-DINAMO: Ultima șansă! Cum ar putea arăta primul 11

Dinamo luptă cu disperare să evite retrogradarea și are nevoie de toate punctele puse în joc pentru a spera în continuare.

Dinamo a ajuns într-o situație jalnică în clasament și are nevoie de toate punctele puse în joc la Cluj pentru a spera în continuare. Asta ar însemna să reușească ceea ce a reușit doar o singură dată în 2024, anume să obțină toate punctele puse în joc într-o deplasare. Până acum am folosit expresia de meci precum o finală, dar acum e mai mult decât atât, este despre supraviețuire.

Dinamo nu este la mâna ei pentru obținerea locului de baraj, are nevoie de rezultate indirecte favorabile, dar în primul și în primul rând, are nevoie de victorie pe un teren unde avem amintiri neplăcute. Acum aproximativ doi ani de zile Dinamo era în prag de retrogradare, după înfrângerea din prima manșă a barajului cu U Cluj. Acum sunt situații diferite.

Clujenii au un sezon ratat, au ratat calificarea în play-off, au ratat calificarea în finala Cupei, dar mai au miza unui presupus loc de baraj european, dar șansele sunt mici. În play-out au doar două victorii, dar ele au fost obținute pe teren propriu, cu Botoșani și Poli Iași, 3-0 și 1-0. Acum au probleme de lot, dar au motive să spere la victorie.

CUM AR PUTEA ARĂTA PRIMUL 11:

Dinamo are probleme de efectiv, Edgar Ie’ este ”accidentat”, Astrit Selmani s-a accidentat și nu va putea juca în următoarele două meciuri, în vreme ce Abdallah are 6 etape de suspendare de ispășit. Practic, atacul lui Dinamo este puțin spus în piuneze. Kopic se bazează doar pe Gregorio Goncalo că atacant veritabil, deși nici el nu este cu adevărat număr 9.

Nu mă aștept la mari schimbări, în special după ultimele discuții legate de lot și vestiar, Kopic nu are multe variante. În defensivă, cam niciuna, așadar Adnan în poartă, Patriche-Homawoo-Velkovski pe linia de fund. În dreapta, Gabi Moura, în stânga mă aștept să revină Antonio Bordusanu, deși aici e mereu 50-50% cu Amzar.

În centru, trio-ul format din Milanov-Gnahore-Pavicic. La drept vorbind, singură noastră speranță pentru a obține un rezultat favorabil stă în acest trio. În față,probabil îl vom vedea din nou titular pe Politic lângă Goncalo. Nu este încurajator, mai ales că de pe bancă nu vor putea intra mulți jucători, probabil Bani va primi mai multe minute, dar aș pune pariu că Kopic va încerca să țină cât mai mult jucătorii titulari în teren, să apeleze cât mai târziu la schimbări, dacă scorul va fi favorabil lui Dinamo.

E momentul adevărului pentru această echipă,dar și pentru Kopic, astăzi vom afla dacă mai putem spera sau nu! Imaginea aleasă în poza de la articol nu este întâmplătoare, asta vreau să cred că vom vedea, o echipă în adevăratul sens al cuvântului, care va lăsa deoparte nemulțumirile și va lupta pentru DINAMO!

ZELJKO KOPIC: ,,Am avut ocaziile noastre, dar nu trebuie să mai vorbim de erori, ne concentrăm pe meciul următor de la Cluj. De când am venit aici, am fost deschis cu fanii, am respectat mereu și am arătat asta, că am respectat pasiunea, tot ce au oferit clubului. Un grup al fanilor au fost la Săftica, ne-au dat sprijinul lor și asta apreciem cu toții. Nu am nicio problemă să vorbim cu fanii, ei sunt parte a clubului nostru. Emoțiile sunt la cote ridicate după meci, suntem supărați cu toții, eu eram cel mai supărat, imediat după meci e greu de discutat. Am venit aici să dau tot ce am mai bun, a fost greu de la început și îmi fac meseria cum știu mai bine.

Înainte de meciul cu Voluntari, totul era în mâinile noastre, acum trebuie să așteptăm și alte rezultate și noi avem meciuri grele la orizont. Trebuie să jucăm la nivel maxim, nu spun că nu și-au dorit jucătorii, dar anumite erori ne-au costat și de aceea suntem în situația asta, nu avem marja de eroare, trebuie să atacăm toate punctele.

Abdallah a fost suspendat 6 etape, mi se pare prea mult, a fost contact, nu știu dacă au fost situații similare în care federația a luat o astfel de măsură. Edgar Ie este absent, Astrit Selmani este și el indisponibil, s-a accidentat ieri și nu va fi pregătit pentru ultimele două meciuri.

Toată lumea știe că este o situație grea, toată lumea se gândește la sine, pentru jucători nu este o situație grea, vreau să cred că toți jucătorii sunt profesioniști, înțeleg ce înseamnă acest club și mâine vor fi la nivelul dorit.

Nu e momentul să vorbim de viitorul, focusul e pe meciul următor, personal iubesc clubul, îmi place și dau tot ce am pentru Dinamo. Uneori e bine, alteori nu, dar așa simt acum.

Dacă au fost discuții în vestiar: ,,Atunci când câștigi, toată lumea vrea să ia parte la victorii, dar când lucrurile nu merg bine, sunt altfel de emoții și astfel unii reacționează. Nu suntem în cel mai bun moment din punct de vedere al energiei, cei care nu joacă simt că ei ar putea juca mai bine, că nu primesc minute. E normal în fotbal și trebuie să arate că sunt nemulțumiți. Nu am niciun fel de preferința când vine vorba de jucători, când vine vorba de antrenamente, joc, așa vreau să pregătesc.

Nimeni nu este mulțumit, sunt situații, dar cuvântul conflict e prea dur, așa e în familie, în fotbal, există în viața de zi cu zi.”

Dacă are încredere în banca de rezerve: ,,Echipa mea e formată din 27 de jucători, pe unii îi folosesc mai mult, pe alții mai puțin, în unele meciuri nu am primit tot ce am vrut de la rezerve, dar asta analizăm ,discutăm zi de zi și când încerc să le explic că fiecare minut contează, e important, chiar dacă ești titular sau rezervă, trebuie să dai totul.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare