AcasăEditorialTu ce alegi?

Tu ce alegi?

În ciuda înfrângerii de ieri, atmosfera din sala Dinamo a fost una de vis, au fost momente în care energia celor din tribune s-a transmis băieților de pe parchet.

Nemții au început tare, ne-au executat, așa cum le este felul, serios și dedicat, în primele minute, aveam senzația băieții antrenați de Xavi Pasqual vor fi calcalti în picioare de tancurile nemțești.

Ajutați de un portar absolut fabulos, echipa din Berlin a pus rapid o distanta de 4 goluri și părea totul este pierdut înainte de a începe cu adevărat și va fi o reeditare a meciului din capitala Germaniei.

Punctul de cotitură a fost dat de băieții din PCH. În ciuda startului de partida au simțit momentul greu, au început cante ca apucații, restul sălii a recationat pe măsură , iar de la nivelul parchetului s-a simțit o energie teribilă care a readus Dinamo în joc. 

Ce a urmat am văzut cu toții, băieții noștri au luptat de la egal la egal cu nemții, diferența a fost făcută de șansă și de un mic ajutor dat de arbitrii în momentele cheie.

Duminică avem nevoie de voi, avem nevoie de o peluză plină, sunt convins prezența masivă acolo va conta enorm. Suntem suparăți pe moment, suntem suparăți pe lipsa de rezultate, dar putem alege dacă luptăm sau cedăm

Trecem printr-un moment greu, am trecut prin multe momente infinit mai grele, acelea în care  însăși existența lui Dinamo a fost pusă în pericol, atunci ne-am adunat cu toții în jurul celor care nu au cedat niciodată și am ales luptăm, duminică ce vom alege?

Tu poți alege te uiți de la distanță și critici, poți alege lupți alături de cei care niciodată nu au știut cedeze. Ce alegi?

DINAMO SE IUBEȘTE!

Ne vedem pe stadion!

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare