miercuri, iulie 9, 2025
AcasăStiri DinamoTrei dinamoviști în echipa ideală a etapei!

Trei dinamoviști în echipa ideală a etapei!

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

PORTAR

Ştefan Târnovanu (FCSB) – A apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii prin care a ţinut plasa porţii roş-albaştrilor neatinsă.

FUNDAŞI

Tiberiu Căpuşă (UTA Arad) – După ce runda trecută a marcat, în acestă etapă a oferit o centrare perfectă pentru singurul gol al meciului de la Voluntari.

Arlind Ajeti (CFR 1907 Cluj) – Revenit în formula de start, a fost ca o stâncă în faţa atacanţilor adverşi.

Josue Homawoo (Dinamo) – O prestaţie sigură. Nu le-a dat şanse adversarilor. În plus, a scos penalty-ul în urma căruia s-a stabilit rezultatul final.

Diogo Rodrigues (UTA Arad) – Prinde „Echipa etapei” pentru a doua oară în 2024, de fiecare dată din postura de fundaş stânga, acolo unde a fost mutat în acest an de către Mircea Rednic.

MIJLOCAŞI

Eddy Gnahore (Dinamo) – Şi-a trecut în premieră numele pe lista marcatorilor din SuperLigă. A depus un efort fantastic pe toată durata partidei.

Karlo Muhar (CFR 1907 Cluj) – A dominat centrul terenului. A înscris pentru a şasea oară în ediţia curentă.

Constantin Grameni (Farul Constanța) – A marcat un gol extrem de important în lupta pentru play-off. A fost a noua reuşită a mijlocaşului constănţenilor în 105 meciuri jucate pe prima scenă.

ATACANŢI

Ermal Krasniqi (FC Rapid 1923) – A făcut cel mai bun meci în tricoul giuleştenilor. A contribuit la succesul bucureştenilor cu gol şi pasă decisivă.

Hakim Abdallah (Dinamo) – Cel mai bun meci pe prima scenă din România. A înscris un gol şi a oferit două pase decisive.

Juan Kaprof (FC Botoşani) – În cele 58 de minute în care s-a aflat pe teren, vârful argentinian a marcat de două ori şi a fost un pericol permanent pentru apărarea adversă.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare