Sergiu Hanca a fost eroul lui Dinamo în meciul cu Viitorul, iar acesta are un mesaj legat de problema majoră din această perioadă: stadionul Dinamo.
Sergiu Hanca a fost omul meciului și, la final, a explicat într-un mod inedit de ce ar vrea ca Dinamo să aibă parte de o nouă arenă.
”Acestea sunt lucruri care nu mă privesc, dar în ceea ce ne privește pe noi, fotbaliștii, ne-am dori un stadion fără pistă, pentru că atunci când dai gol și mergi, traversezi pista până la fani, e departe”, a spus cel care a înscris cele două goluri ale gazdelor.
Nu numai Peluza „Cătălin Hîldan” a protestat duminică: la ieșirea pe teren a celor două echipe, jucătorii lui Contra au afișat un banner prin care de asemenea au cerut un nou stadion
Circumstanțele au fost de așa natură încât să disputăm meciul cu Viitorul pe stadionul Dinamo. Conducerea clubului fiind speriată de perspectiva disputării meciului fără spectatori, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Fcsb, au luat această decizie. Poate nu a fost cea mai inspirată, dar pot să înțeleg logica din spatele ei. Astfel, aveam șansa revansei pe stadionul Dinamo, în fața chiar ultimei echipe împotriva căreia evoluasem pe Ștefan cel Mare….continuarea aici!
loading...