Dinamo este în acest moment pe locul 3, la doar două puncte de a doua clasată și la cinci lungimi distanță față de echipa de pe locul 5. Totuși, cum s-a ajuns aici?
În urmă cu doar două luni de zile, Dinamo era aproape condamnată la play-out. Îmi aduc aminte când mă întorceam cu Radu de la Chiajna, eram pur și simplu fără reacție, mergeam pe drum spre casă și efectiv încercam să îmi dau seama ce se întâmplă, era un coșmar cumva? De ce nu mă trezea cineva? Mai aveam de doi lei speranță. Nu vreau să fiu răutăcios acum la adresa lui Andone, dar speranța mea atunci se chema „plecarea” lui și venirea unui tehnician. Contra era varianta ideală, deoarece el era antrenorul pe care mi-l dorisem încă din vară.
A acceptat provocarea, una pe care mulți ar fi refuzat-o. Întrebat peste câteva săptămâni de ce a ales să vină, a relatat destul de senin că nimeni nu ar fi ales să vina la Dinamo într-o asemenea situație și să demonstreze că el poate să salveze situația. Nebunia lui Contra ne-a salvat nouă sezonul. Ce tensiune era în jurul echipei în acele trei meciuri înainte de play-off, cu greu poate fi descris, dar a gestionat extrem de bine, cum a reușit să le redea încrederea băieților, e secretul lui. Al lui si a lui Javi Reyes, un om cu un aport extrem de important.
De la echipa care era condamnată la play-out, acum suntem în situația de a visa la campionat. Dar cum s-a ajuns aici, ce s-a schimbat, de la ultimul meci pe stadionul Dinamo, pierdut cu 2-1 în fața Viitorului, la victoria de acum 2 zile de pe stadionul Dinamo, în fața aceleiași formații.
În primul rând, atitudinea. Nu pot să zic că băieții nu își doreau, că nu aveau atitudine, dar asta se întâmpla până la un punct. Agresivitatea lipsea în adevăratul sens al cuvântului, retragerea ce venea enervant de sistematic după deschiderea scorului, era una care invita adversarul peste tine, găseau spații și ocaziile anunțau inevitabil golul. Acum, chiar și când ne retragem, o facem în alt mod, un pressing mult mai avansat, liniile sunt mai sus și atunci adversarul nu poate să facă altceva decât să ofere o ploaie de centrări, fără rezultat. Nu spun că este jocul perfect, dar este îmbunătățit.
Apărarea s-a transformat și ea, din echipa care avea a-14-a defensivă in timpul sezonului regular, chiar mai slabă decât Chiajna, am ajuns să primim gol extrem de greu. Aici a fost marea problemă în mandatul lui Andone și transformarea este evidentă. Avem doar patru goluri primite în play-off și cea mai bună defensivă alături de Fcsb, în această fază a competiției. Contra se pare că a găsit cuplul ideal pentru Dinamo, Nedelcearu-Dielna, dar totuși trebuie să remarcăm faptul că i-a dat o șansă lui Mihai Popescu, care nu a dezamăgit când a fost folosit titular. Dar nu doar fundașii își fac treabă, toată echipa se apără mai bine.
Integrarea noilor veniți este un alt aspect important, aici nu ține neapărat de antrenori, putem spune că timpul a lucrat în favoarea noastră. Dielna, Rivaldinho, chiar și Bumba, au devenit treptat soluții pentru primul 11. Cerniauskas de asemenea. Din nefericire pentru Andone, aceștia au fost aduși extrem de târziu la echipă și nu au fost soluții în primele meciuri pierdute de Dinamo. Acum primii doi sunt nelipsiți din primul 11, iar Bumba probabil treptat își va luă și el locul în formula de start, după ce își va reveni după accidentare.
Atitudinea fanilor diferă în această perioadă. Poate veți spune că nu contează atât de mult, dar gândiți-vă că aproape meci de meci în Ștefan cel Mare, fanii erau împotriva lui Andone, era o continuă stare de tensiune, nu erau condiții pentru performanță, mai ales când se tot strigă „Demisia, Demisia”. Acum fanii chiar și când nu vin în număr mare, sunt alături de echipă și preferă să încurajeze Dinamo, am văzut și la meciul cu Viitorul, a fost după foarte mult timp un public care a preferat să lase deoparte ironiile la adresa formației.
Inspirația antrenorului este ultimul aspect pe care vreau să îl punctez. Până la urmă, un tehnician trebuie să fie inspirat, atunci când alege primul 11, când efectuează schimbările. Dau un singur exemplu, intrarea lui Nistor la Giurgiu, care a schimbat soarta partidei. Un exemplu negativ, ce a fost la meciul cu Cfr de pe Ștefan cel Mare, când schimbările au fost primite cu dezaprobare din partea fanilor, pentru că erau total neinspirate și nu au adus niciun fel de plus în joc. Contează să simți jocul, iar aici se pare că avem un plus.
Nu am scris aceste rânduri pentru a-l ataca pe Andone, doar remarc o parte din schimbările în bine aduse de Contra. Important este să avem continuitate și asta se poate obține doar dacă el va fi antrenorul nostru și din vară.
loading...