Dinamo pierde două puncte, dar Torje încearcă să vadă partea plină a paharului.
„Ăsta este fotbalul, ocaziile se răzbună. Omul în minus nu este niciodată o scuză, nu au jucat cu cinci oameni în minus. Echipa s-a sacrificat foarte mult azi, toată lumea a alergat în atac și în apărare. Nu cred că mai vorbeam acum de condiția fizică, dacă Steliano Filip degaja direct în aut și nu exista acel ricoșeu nefericit. Sau dacă Robert Moldoveanu marca, sau dacă eu nu ratam, sau dacă bara lui Amzar intra în poartă…
Trebuie să vedem partea pozitivă, după multe rezultate negative a venit acest punct cu o echipă puternică. Am câștigat un punct, trebuie să mergem pe drumul acesta.
Când nu voi fi bine din punct de vedere fizic, nu voi juca. Azi nu era planificat să joc, dar accidentarea lui Matei a făcut să intru titular. La acel cartonaș roșu nu am fost lovit foarte tare, dar am fost lovit cu cotul. Arbitrul ia decizia într-o fracțiune de secundă, cred că nu s-ar fi supărat nimeni dacă ar fi fost acordat cartonașul galben, la fel cum nimeni nu are nimic de comentat acum.
La final am stat de vorbă cu el (n.r Batha), chiar dacă nu ne cunoaștem. Toți am muncit de mici ca să ajungem să jucăm aici, este normal să existe fair-play”, a spus Gabi Torje, după remiza cu UTA.
„Nu există nicio scuză la această ratare! De ce să judeci atât de complicat o fază atât de simplă? Cum să te domine UTA, care a jucat în 10 oameni? UTA a riscat foarte mult, la un moment dat se apăra cu un singur fundaș central. Nu-mi vine să cred cum s-a desfășurat meciul. Niciodată nu aveai voie să nu câștigi cele 3 puncte. Pentru mine este ca un meci pierdut. La ratarea lui Moldoveanu nu am cum să găsesc scuze! La 3-1 se închidea jocul”, a spus Ionel Dănciulescu, după remiza cu UTA, în direct la Fotbal Club.