Torje despre retrogradarea lui Dinamo: ,,Altele sunt problemele mai mari în viață”

Stiri Dinamo

Scris de:

Gabriel Torje și-a găsit foarte repede echipa după retrogradarea lui Dinamo și va continua în prima ligă.

Mijlocașul de bandă a fost prezentat oficial la Farul Constanța și a avut câteva declarații curioase, atunci când a fost întrebat despre retrogradarea echipei noastre:

„De ce Farul? Pentru că Gică Hagi m-a promovat în Liga 1 la 16 ani, a fost primul care m-a sunat și nu am ezitat niciodată să vin aici. A avut încredere în mine întotdeauna și vreau să-l ajut cât de mult pot. Obiectivele sunt mari, ne dorim cu toții play-off-ul”, a declarat Torje, în deschiderea conferinței.

Întrebat despre retrogradarea lui Dinamo, mijlocașul a spus: „Vorbim despre Farul Constanța acum. Ce a fost în trecut, a fost. E clar că este o dezamăgire pentru noi, ca jucători, dar altele sunt problemele mai mari în viață.

Sunt jucător profesionist, trebuie să merg înainte cu bune și cu rele. Trebuie să demonstrez că sunt un jucător valoros. E clar că orice jucător care este în activitate se gândește la echipa națională. Dar acum sunt concentrat pe ce trebuie să fac la Farul, să mă pregătesc foarte bine”, a declarat Gabriel Torje la prezentarea la Farul Constanta.

loading...

Lasă un răspuns