Toma și Necredincioșii

CS DinamoEditorial

Scris de:

Articol semnat: Marius Chelu!

Dragă Toma,

Căpitane, Pentru a rămâne mereu conformi cu realitatea, trebuie să-ți detaliem puțin contextul pe care credem că-l înțelegi tendențios, mai ales că te afli la un final de carieră.

Încearcă să nu mai iei personal încurajările fanilor în care, întâmplător, îți auzi numele. Nu uita că suntem un popor ortodox crescut cu “crede și nu cerceta”, poate tocmai de-asta nu ne împăcăm cu personaje din folclor…a trebuit să treacă 2-3 sezoane să îți detaliem că ne referim la Toma NECREDINCIOSUL…sincer, nici suporterilor nu le vină să creadă chiar tot ce văd în jocul vostru, de-aici și supărarea.

Oricum, din dilema asta, apar cote suficient de mari la pariuri, cred. Punctual, pe cazul de săptămâna trecută din sala voastră, nu ți-am înțeles reacția de a solicita evacuarea Câinilor. E elegant să menajezi pulsul asistenței la meciuri, cel mai probabil te gândeai că-i dezamăgești, mai ales că pierdeați sub media anterioară de 10 goluri, dar suporterii pot privi cu demnitate realitatea.

Indiferent de pasiuni, ne bazăm pe experiența și decența ta. Pierre de Coubertin, contemporanizat, ne-a învățat că, prin sportul românesc, “Trebuie să lupți, nu contează dacă mai ai miză în vreo competiție, cât timp finanțările municipalității sunt asigurate”! Dinamo are miercuri meciul doi al Finalei. Realist, joacă doar cu ei cu ei “înșiși”, ei cu propria motivație, după ce s-a tot întâmplat sezonul ăsta. Dacă doriți, vă e rentabil, veniți și voi… Rămâi mereu combativ!

loading...

Lasă un răspuns