,,Toate forţele sunt direcţionate pentru a face o echipă care să ne permită să ieşim din această situaţie”

Stiri Dinamo

Scris de:

Florin Răducioiu a revenit în această iarnă la Dinamo și noul team-manager al clubului este extrem de implicat în viața echipei.

Acesta a fost prezent alături de Flavius Stoican la conferința de presă susținută înainte de partida Argeș-Dinamo, de mâine seară.

Florin Răducioiu a transmis prin intermediul paginii oficiale de facebook un mesaj suflării dinamoviste:

„De suporteri am avut şi vom avea întotdeauna nevoie. Suntem încrezători! Toate forţele şi entuziasmul nostru sunt direcţionate pentru a face o echipă care să ne permită să ieşim din această situaţie complicată!”, este mesajul noului team manager Florin Răducioiu, transmis către toată suflarea dinamovistă.

După antrenamentul programat la ora 16:00, în cantonamentul de la Săftica, echipa noastră va pleca spre Pitești, cu autocarul, urmând să rămână peste noapte la Hotel Ramada.

Florin Răducioiu: ,,Eu nu vorbesc prea mult, după două săptămâni, știți foarte bine situația noastră, știți că ne-a plecat un jucător important, știți detaliile, avem un meci într-adevăr important pentru noi, este primul meci din acest an și evident că vom încerca să câștigăm, ne trebuie puncte.

Nu căutăm scuze, avem probleme de efectiv, sunt încrezător, sunt convins că Flavius va face o treabă bună, suntem într-o situație dificilă și vom reuși toți împreună, staff, conducători, suporteri, la care vreau să le adresez un mesaj de încredere să aibă în noi, în ceea ce încercăm să facem. Iubirea lor necondiționată, avem mereu nevoie de ei.

Suntem increzători, eu încerc să conlucrez cât mai eficient, să fac o echipă competitivă în acest scurt timp, avem puține zile până la finalul de mercato, tot entuziasmul nostru este direcționat pentru a face o echipă care să ne permită să ieșim dintr-o situație complicată. Sunt convins că se vor ambiționa pentru a câstiga meciuri”, a declarat team-managerul la conferinta de presă.

loading...

Lasă un răspuns