Toate eforturile pentru VOI

Uncategorized

Scris de:

Nu am avut foarte multe de spus și de scris după înfrângerea de la Cluj.

Am și eu sentimente de frustrare, de teamă, de îngrijorare, de nervozitate, cumva și de speranță, un amalgam de trăiri, care însă nu pot continua la nesfârșit. Corpul meu nu poate să ducă. Cu siguranță nu sunt singurul aflat în această situație, în care somnul parcă a devenit tot mai greu, liniștea mă ocolește și gândul fuge la seara de duminică.

90 de minute de coșmar! 

Dinamo vine după o prestație jalnică, într-o concluzie simplă, jucătorii și-au ales cel mai prost moment posibil să joace penibil de prost, împotriva unei echipe de eșalon secund. În 90 de minute au făcut ca speranțele noastre să se lege de un retur în care pornim cu șansa a doua.

Doar în repriza a doua a părut că putem juca fotbal, dar per total, am văzut un Dinamo care a refuzat lupta, deși aproximativ 4000 de câini au fost prezenți în tribunele Cluj Arena pentru a-i susține, fani veniți din toată lumea, totul din dragoste pentru Dinamo. Ei din dragoste, jucătorii cu dispreț parcă au tratat fotbalul și acum suntem înainte de un retur infernal.

90 de minute de speranță!

Deși am arătat jalnic la Cluj, suporterii dinamoviști au strâns rândurile în cel mai greu moment posibil și în mai puțin de 48 de ore a fost realizat sold-outul. Desigur, în sinea mea mă gândeam, oare unde am fi fost, dacă stadionul Dinamo era plin până la refuz în acest campionat? Dar totodată mi-am dat seama, acest sold-out este posibil, deoarece fanii vor fi prezenți din nou din toate zonele istorice, dar și din Europa, chiar și de peste Ocean avem fani prezenți la meci.

Au fost suplimentate primele jucătorilor pentru această dublă, a depășit 100 000 de euro și suma va fi în creștere, poate, poate, va fi un imbold necesar înainte de retur, un motiv în plus să lupte, să dea totul pe teren, așa cum nu au făcut la Cluj.

Noi am făcut absolut tot ce a depins de noi, a fost asigurată liniștea, toți fanii au lăsat deoparte orice supărare și avem doar speranța că într-un final, acești băieți, care ne-au dezamăgit pe tot parcursul sezonului, vor reuși să lase o ultimă impresie plăcută. Este o uriașă oportunitate de care ei dispun, să devină din cei huliți, nu neapărat eroi, dar oarecum aproape, să nu intre în cartea de rușine a istoriei noastre, să nu ne ducă acolo unde nu am fost în toată istoria noastră.

Toate eforturile au fost făcute, noi ne-am făcut datoria până la capăt, acum este rândul lor să ne ofere răsplată. Este momentul ca jucătorii cu sute de meciuri în Liga I, jucătorii cu selecții în prima reprezentativă, băieții ăștia care nu fost nici măcar cu gândul prin eșaloanele inferioare, să arate de ce sunt capabili. Nu trebuie să întoarcă rezultatul în 5, 10 sau 15 minute. Nu le cerem o minune, nu le cerem imposibilul. Le cerem să învingă la diferență confortabilă o echipă de liga a doua. Asta este tot, iar argumentele sportive sunt de partea lor. Noi vom fi acolo, dar totul DEPINDE DE VOI!

,,VOM STRIGA ÎMPREUNĂ CU TINE, PANE DUŠANE!
Veniți din timp la stadion! Cu o oră înainte, adică în jur de ora 20:00 să intrați deja. Stadionul Dinamo are foarte puține căi de acces și intrarea publicului este foarte greoaie. E foarte important să încurajăm echipa dinainte de începerea meciului și să nu ne oprim până în ultima secundă!

SUNTEM CÂINI PÂNĂ LA MOARTE și duminică trebuie să arătăm asta!
Aduceți-vă aminte de marile meciuri cu tribunele pline, când nicio echipă nu putea să reziste.

– am călcat în picioare marele Hamburgher SV, campioana Europei de atunci (3-0)
– am umilit echipe mari precum Everton (5-1) și Panathinaikos (6-1)
– am eliminat-o pe Inter Milano, înghesuiți în groapa tot în Groapa asta din Ștefan cel Mare,

– am sărit pe garduri la Ziua Dreptății și suntem gata s-o facem din nou.
Procurați-vă pelerine de ploaie! Se găsesc și la Decathlon și costă câțiva lei. Veniți în ROȘU, ALB sau NEGRU! Luați-vă eșarfele alb-roșii cu voi!

NU VĂ SPERIAȚI DE PLOAIE!
Dacă cineva are bilete și crede că nu va ajunge la meci, să ni le trimită pe mesageria paginii, pentru a le oferi altora (gratis sau contra cost) Avem o primă consistentă pentru jucători și ne-ar face cea mai mare bucurie să ne ia toți banii! Haideți să mai luăm fiecare câte 2-3 bilete virtuale, pentru că toți banii din aceste bilete vor fi dați pentru primă!

DDB a oferit până acum 25.000€ și alți dinamoviști au pus restul de bani până la 75.000€
Cu ajutorul vostru putem ridica această cifră!
Dacă mai sunt dinamoviști, oameni de afaceri care doresc să ajute, ACUM ESTE MOMENTUL!
Niciunul din cei care se implică acum nu va fi uitat!” a fost mesajul PCH

loading...

Lasă un răspuns