Dinamo are nevoie de o campanie de transferuri spectaculoasă în această iarnă, pentru a putea urca în clasament.
Cei din conducere sunt dispuși să ofere salarii de peste 12-14 000 de euro, în special pentru compartimentul ofensiv, care a dezamăgit cel mai mult pe parcursul sezonului. În ultimele zile au început să apară informații despre posibile ținte ale clubului Dinamo, unele cu șanse mai mari de reușită, altele care par mai degrabă încercări cu șanse mici.
Un nume despre care s-a aflat acum este cel al atacantului Florin Andone. Un jucător obișnuit cu echipa națională, care a evoluat și în primele ligi din Spania și Anglia, dar care a ajuns în ultimii ani în liga secundă din Spania. Informația a fost prezentată de Fanatik.
În vârstă de 30 de ani, atacantul cu 25 de selecții la prima reprezentativă, pentru a marcat doar 2 goluri, are de gând să plece din liga secundă a Spaniei de la Eldense, acolo unde a marcat doar 3 goluri în 19 meciuri, pentru a fi în vizorul selecționerului Edi Iordănescu, în perspectiva campionatului european din vară.
Cu 23 de goluri în prima liga din Spania în 91 de meciuri, Florin Andone ar fi unul dintre cei mai importanți jucători din Superliga, dacă ar putea veni la Dinamo, dar cu siguranță de semnătura lui se vor interesa și alte echipe, chiar dacă în ultimii ani nu a mai fost la fel de productiv.
În sezonul 2022/2023 a evoluat pentru Las Palmas în La Liga, unde a marcat 2 goluri în 19 partide, un sezon în urmă a fost la Cadiz și Brighton, având un singur gol marcat în întreg sezonul.
Cel mai bun sezon a fost de departe stagiunea 2016/2017, când a reușit 12 goluri în Primera Division pentru Deportivo La Coruna. În 2018, Brighton oferea 6 milioane de euro în schimbul transferului său.
Rămâne de văzut dacă cei din club vor reusi să îl convingă pe Andone să vină pentru prima dată să evolueze în România, în primul eșalon, ar fi cu siguranță o mare lovitură. Din informațiile noastre, pe lângă interesul pentru Florin Andone, Dinamo este interesată și de Jefte Betancor, chiar dacă trebuie achitată o sumă pentru rezilierea contractului.