Adrian Thiess a vorbit astazi la Digisport despre posibilitatea ca grupul de investitii sa preia Dinamo.
Intermediarul a declarat cateva lucuri interesante printre care si perioada in care vom stii exact daca Dinamo se va vinde fondului de investitii sau nu.
Investitorii au de gand, daca se va face tranzactia, ca Dinamo sa functioneze pe un model asemanator celui de la Dinamo Kiev, cu accent pe jucatori autohtoni, dar cu aducerea unor jucatori straini de valoare care sa ridice nivelul.
Un punct important in programul investitorilor ar fi si centrul de copii si juniori, care este subiectul unor analize sportive interesante la fel ca auditul financiar.
Noul presedinte a lui Dinamo, in viziunea celor care vor sa cumpere, va fi un fost jucator dinamovist, care nu a mai fost niciodata presedinte dar are calificarea necesara.
Termenul stabilit pentru finalizarea negocierilor este sfarsitul lunii mai, moment in care vom afla daca Dinamo se vinde sau nu.
Ii cer scuze daca l-am jignit cu ceva. Eu personal am reactionat la niste vorbe urate pe care mi le-a adresat. Sunt constient de faptul ca e o valoare si un brand important pentru acest club.
Am capacitatea de a-mi cere scuze daca am depasit nivelul de pamflet. Chiar ma simt prost fata de opinia publica in ceea ce priveste vorbele pe care le-am folosit fata de domnul Dinu.
Recunosc ca am un temperament latin care ne caracterizeaza pe noi romanii. Ii transmit lui Cornel Dinu ca sunt roman, nu evreu sau de alta etnie. Indiferent de orice, putea sa aiba si el o alta atitudinea in ceea ce ma priveste, mai ales ca-l cunoaste pe tatal meu.
Facand abstractie de toate aceste lucruri, indiferent de orice, indiferent de varsta lui Cornel Dinu, trebuia sa tin cont de faptul ca e un exponent extrem de important al acestui club.
Ii cer scuze public pentru ce am spus. Nu cred ca exista un fotbalist la nivel planetar cu calitatile oratorice ale lui Cornel Dinu. E indubitabil pentru mine ca el isi doreste ce-i mai bine pentru acest club, avand in vedere ca e una din emblemele clubului Dinamo si, cu toate ca poate ma repet, ii cer scuze in tot ceea ce priveste declaratiile publice pe care le-am avut pana acum”, a declarat Thiess pentru GSP.ro.