AcasăCS DinamoTest reusit inainte de Wisla! Cum s-au descurcat baietii

Test reusit inainte de Wisla! Cum s-au descurcat baietii

Echipa de handbal continua seria infernala de meciuri la trei zile. Dupa patru victorii consecutive, doua in Liga Campionilor si doua in campionat, supercampionii au primit vizita celor de la HC Bacau. 

Alta data vicecampioana a Romaniei, pe vremea cand erau antrenati de Eliodor Voica, bacaunii au revenit anul acesta in Liga Nationala, dupa cativa ani in care au fost in pericol de desfiintare. Bacaunii totusi sunt departe de forma aratata acum cativa ani, cand erau prezenti si in cupele europene, au o singura victorie, impotriva unei alte formatii ce sunt prezenti pentru prima data in Liga Nationala. 

Dinamo a odihnit in meciul cu Universitatea Cluj de vinerea trecuta mai multi titulari, in aceasta seara de asemenea Constantin Stefan a menajat jucatori, deoarece duminica seara in sala Dinamo vine Wisla Plock, un duel chiar pentru primul loc dupa ce polonezii au fost invinsi in Spania de Ademar. Astazi au fost putini fani prezenti in sala Dinamo, dar cu siguranta duminica va fi o atmosfera de vis. 

Evolutia echipei si desfasurarea partidei: Dinamo a inceput cu Gavriloaia si Negru in extrema, Bannour, Komogorov si Alouini la linia de 9 metri si Szasz pivot. Grigoras a fost in poarta astazi, Missaoui fiind menajat in aceasta seara, fiind in tribuna. In aparare, Savenco l-a inlocuit pe Bannour. 

Inceputul de meci a fost destul de echilibrat, baietii nu au parut foarte conectati la meci, in minutul 7 era 4-4, doua goluri fiind reusite de Negru din 7 metri, iar Gavriloaia si Komogorov au marcat si ei. Dinamo a reusit sa marcheze de doua ori in interval de doua minute si sa nu primeasca gol, profitand de inferioritatea numerica a adversarilor. 

Primul gol reusit de Bannour a fost si cel mai spectaculos, acesta a marcat la capatul unei aeriene cu Alouini, o actiune de toata frumusetea. Dinamo a avut in aceasta seara o aparare nu foarte atenta, mai ales ca si in atac au fost multe erori, dar Grigoras a fost foarte atent si a avut extrem de multe interventii decisive, e foarte posibil ca duminica seara cu Wisla el sa fie titular. 

La mijlocul reprizei antrenorul Constantin Stefan a schimbat cativa jucatori, Zulfic si Descat au intrat in locul lui Gavriloaia si Negru, iar Sandru si Moussavi la linia de 9 metri si pe postul de pivot. Dinamo usor, usor a inceput sa se detaseze, bacaunii nu prea au avut solutii, foarte multe aruncari de la 9 metri, iar cu 10 minute inainte de pauza Dinamo avea 5 goluri avans, dupa reusitele lui Zulfic si Moussavi. La 13-9 din pacate, Szasz dupa o pivotare excelenta, s-a accidentat, dupa ce un aparator bacaun a cazut pe piciorul lui. 

Pe final de repriza a intrat si Alin Constantinescu in poarta in locul lui Grigoras, portar tanar, care a si avut cateva interventii bune pe final de repriza. Astfel ca Dinamo usor, usor a inceput sa se distanteze pe tabela la 8-9 goluri, Sandru, Kuduz si Acatrinei marcand si ei. Tot pe final de repriza au inceput sa mai vina si suporteri, ce au aplaudat din plin reusitele dinamovistilor. O prima repriza foarte buna a lui Dinamo, care dupa minutul 12, a mai primit doar 3 goluri in total. La cabine s-a intrat cu 20-9. 

Bacaunii au marcat in 3 minute din repriza a doua cat nu au marcat in a doua jumatate a primei reprize, astfel au redus avantaj la 8 goluri, 21-13. Din pacate, au fost si cateva decizii cel putin dubioase a brigazii de arbitrii, acestia au fluierat pasiv  foarte repede la un atac al nostru, iar apoi Alouini a primit doua minute total gratuit. Dinamo nu a intrat deloc bine in joc in repriza a doua, iar in minutul 35 era 21-14. Dinamo nu si-a revenit si bacaunii au prins curaj, reusind chiar si o aeriana si total neasteptat, in minutul 40 era 23-18, ba chiar 23-19 un minut mai tarziu. Totusi, de neacceptat sa primesti 10 goluri in 11 minute in repriza secunda. 

Kuduz si Bannour au marcat pentru Dinamo, care totusi nu a reusit sa se desprinda ca in prima parte, bacauanii au intrat in joc si pentru ca au prins incredere. Trebuie sa remarc faptul ca in echipa moldovenilor au fost multi jucatori tineri de 18-19 ani, pana la urma bravo lor pentru revenire. Cu 10 minute inainte de final, Dinamo conducea cu 30-23, Bannour si Zulfic au dus-o pe Dinamo intr-un avans ceva mai linistitor. 

In final Dinamo s-a impus cu  36-28 , un meci in care am jucat foarte bine in prima repriza, au fost 15 minute foarte slabe in repriza a doua, dar pe final ne-am impus fara probleme. Cei mai buni marcatori au fost Bannour si Mousavi cu 6 goluri, Negru a avut 5, Zulfic a marcat de 4 ori. Alouini si Komogorov au marcat de 3 ori, Sandru, Kuduz, Gavriloaia de cate 2 ori, la fel si Acatrinei, iar Savenco o odata. Duminica seara de la 21:00 urmeaza duelul cu Wisla, unul in care sala Dinamo trebuie sa fie plina, echipa noastra poate trece pe primul loc si sa avem sanse mari de a merge mai departe! 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare