Adnan Golubović a avut parte de o serie de critici după ultima partidă, în care portarul dinamovist a gafat la al doilea gol primit de Dinamo.
Portarul bosniac a comis un penalty neașteptat, la o fază fixă în care mingea nici nu mai era în careu. În final, gafa ne-a costat două puncte și Adnan și-a atras criticile. Asta este normal, face parte din fotbal, ce nu este normal este ca anumiți suporteri să îl amenințe în privat, să îi trimită mesaje pe contul personal. Nu are nicio legătură cu dragostea pentru Dinamo.
Adnan este un titular de bază încă din sezonul trecut, a lipsit într-un singur meci, asta deși Dinamo a avut un campionat foarte dificil, dar el a fost cu adevărat un punct fix. În primele 12 meciuri oficiale din acest sezon (campionat + cupă), Adnan a fost una dintre constante, titular meci de meci, integralist, dar corul criticilor s-a mărit.
A avut și câteva prestații foarte bune, cum ar fi cu Slobozia, când a fost înger păzitor, a scos câteva mingi extrem de complicate și a menținut avantajul pe tabelă. Dar așa este în fotbal, orice greșeală a portarului se simte instant pe tabelă și ultima impresie contează.
Pentru Adnan va fi un test important mental. La Dinamo este greu să joci dacă nu ai un mental puternic, dacă nu ești pregătit să auzi și criticile fanilor. Presiunea face parte din ADN-ul acestui club, dar așa cum îl știu pe Adnan, va reuși să treacă peste gafă și să redevină un portar sigur. Perfect nu este, are minusurile lui ca orice portar, dar tot îmi mențin părerea că poate fi titularul dintre buturi alături de care să mergem în play-off.
Caparco spunea sezonul trecut că Adnan va fi printre cei mai buni portari din România. Nu știu dacă a ajuns la acel nivel, dar cu siguranță poate mai mult decât a arătat la precedenta partidă.
12 meciuri are Adnan în acest sezon, a primit 14 goluri și are 2 meciuri fără gol primit.
56 de meciuri are Adnan în total la Dinamo.
72 de goluri a primit, 14 meciuri s-au încheiat fără gol încasat.