AcasăEditorialTerci, cu punct de gust

Terci, cu punct de gust

Atenție! Dăunează grav sănătății. Pentru reacții alergice repetate, adresați-vă bucătarului.

Tot ce ține de bucătăria proprie, în orice administrație, se discută intern. Am înțeles exprimarea repetată la nesfârșit a lui Dusan de la conferința de presă premergătoare jocului cu Sepsi, „I don’t want to talk about this”, abia la startul jocului. Probabil, știa ce ingrediente are la sertar.

Nefericita exprimare, ca să nu o numesc altfel, în calitate de bucătar a predecesorului, am trecut-o cu vederea când hârtia nu a fost susținută sub nicio formă de realitatea din teren, nici în cazul actualului chef.

„Cu autocare de Suceava circulăm acum?”

Când chipul unicului Căpitan stă doar pe husele de tetiere ale scaunelor și un canvas rezemat în parbriz, e foarte greu să mai ai identitate. Așa începe sesiunea de duminică după-amiază, alături de „colegul de celulă”, Sorin, care a parcat la „Vip” azi.

Alegem cu grijă locul, pentru că unii dintre noi mai și muncesc la stadion. Săracul laptop, era să fie sacrificat și azi, dacă nu era un amărât de stâlp ce l-a încurcat pe colegul Cătălin să îl asocieze pe Morar cu 99.
Ne pregătim de joc. Apar băieții în aplauzele celor prezenți dar și în uralele copiilor scoși la plimbare, de mămici, fix în mijlocul unor animale cu limbaj de junglă. Să-i obișnuiască cu viața grea, zic.

Focul aprins. Tigaia pe foc.

Mă ia durerea de cap când îl văd pe Moura în stânga fundaș și Deniz în dreapta. Îmi iau o cafea. Bine, vorba vine cafea. 3 în 1. Am vrut să întreb pe domnul ce vindea, dacă nu cumva meciul începe de la 0-0, dar am zis să nu par prost.

Cât să ne așezăm, să ne încălzim vocile, era să ni se spargă un ou în tigaie. Minutul 1, Golofca trece pe lângă Deniz mai ceva ca degradarea sportivă a lui Alibec de la tocăniță, mici și bere la salate de pui și apă plată. Însă, Esanu are apucături de portar. Că Moți poate iese mai bine pe centrări decât el, e altă poveste.
Rămâne 0-0 și ne continuăm analiza așezării în teren a băieților noștri.

Fundașul dreapta e fundaș stânga. Fundașul central e fundaș dreapta.
Mijlocașul la închidere, Rodrigues, e mijlocaș doar la înălțime.
Prima ocazie de partea noastră, e și primul moment în care omul în negru, fluieră probabil influențat de vechile obiceiuri de a face fotografii pe la show-uri aviatice. Când îl vede pe Stelu cum planează înainte de a ciupi mingea în fața lui Niczuly, Dima respiră în fluier și scoate cartonașul galben pentru simulare.
Contact a fost. Însă, galbenul a fost încasat doar datorită poziției ușor nefirească în care al nostru brav mijlocaș a decis să încheie faza.

Fără urmă de ironie, consider că șeful de sală chiar a făcut un joc bun alături de alți 2 remarcați. Bravo Stelule! Gură pusă prost. Că în rest, capacitate fotbalistică există.
Trecem de prima jumătate de oră și tremurăm la fiecare acțiune pe partea drepta defensivă. Suntem încrâncenați când vedem cum fiecare încercare a lui Irobiso de a ține de balon și a pasa se lovește de o lipsă cruntă de tricouri roșii pe faza de atac.

Ne punem mâinile în cap, și nu reușim să înțelegem când după o acțiune pornită de la mijlocul terenului cu o lansare a lui Grădinaru către Irobiso, faza se încheie cu o transformare a lui Rodrigues. O decizie eronată pentru o echipa ce are nevoie să fructifice fiecare ocazie de gol care i se ivește, pentru a spera la realizarea obiectivului.

Se scurg, astfel, primele 45 de minute iar actorii intră la cabine în „uralele” adresate băiatului în negru și colegului de breaslă cu steagul în mâna care la câteva faze nu a vrut să ne arate că îi curge sânge din nas.

Reluarea service-ului. Felul principal

A doua repriză începe fără schimbări, însă când bucătarul anterior în loc să se preocupe de forma fizică a celor pe care îi acompaniază, (asta face un coach nu?!), el le vorbește din cărți și din documentarele pe care le urmarea pe Discovery, asta se întâmplă.

Jovanovici se rupe și profesionist întrerupe jocul. Intră Patriche pe service. Nu își pune bine respirația în ritm, că după 10 minute cedează și el. Tamas, cu gâtul uscat ca șorțul de sudură, și la 3 dimineață rupt de beat joacă, stă în teren, rezistă mai mult decât a făcut-o al nostru fundaș.

Și ca touch-ul de final să fie complet, Dusan face o mutare uluitoare. Irobiso fundaș central, vârf împins Morar.
Nu știu dacă am făcut suficiente cruci și închinăciuni „Barbosului”, însă, dacă Irobiso venit de 2 săptămâni după alte 2 în care s-a antrenat prin parcuri, îți face o fază ofensivă și defensivă aproape perfectă, mă întreb oare pentru ce au fost băieții ăștia din lot până acum plătiți?
Ce au antrenat? Încheietura la șireturi, punerea apărătorilor?

Încheiem la egalitate un joc pe care foarte bine l-am fi putut pierde sau chiar câstiga. Suntem atât de neputincioși în fața prăpădului produs de toți ceilalți trecuți prin curtea noastră, unii încă prezenți, de la începutul sezonului și până azi, încât nu ne rămâne decât un singur cuvânt de ordine până la un ultim fluier izbăvitor: DINAMO!

Să auzim de bine!
Sau auzim de Doar Dinamo București!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare