Mai mult decât un program
Doar jucătorii își trag sufletul. E pauză lor competițională. După un sezon trăit la maximum, își încarcă bateriile pentru decizii ce poate le vor schimba…
Tot mai mulți dinamoviști importanți vor să vină să dea o mâna de ajutor în club, însă rămâne în continuare o mare problemă. loading...
Doar jucătorii își trag sufletul. E pauză lor competițională. După un sezon trăit la maximum, își încarcă bateriile pentru decizii ce poate le vor schimba…
Într-o intervenție la sport.ro , Ionut Lupescu declară că este dispus să cumpere acțiunile în cazul în care Cortacero le va vinde.
Play-out-ul Ligii 1 s-a încheiat miercuri seara. Poli Iaşi şi Astra au retrogradat direct, iar Hermannstadt şi Voluntari au ajuns la barajul de retrogradare
Ionuț Lupescu, membru elite în programul DDB și susținător al programului a transmis astăzi un mesaj către jucători, dar și către cei din staff.
Ionuț Lupescu este un om din fotbal pe care fanii dinamoviști îl doresc la conducerea clubului, mai ales că este implicat și în programul DDB.
Ionut Lupescu ne cearta pentru protestele impotriva celor din conducere. Sigur, Ionut Lupescu are tot dreptul sa se exprime, a castigat drept cu varf si…