Suporterii revin pe stadioane: „Fotbalul are acum nevoie de suporterii săi în arenele sportive”!

Stiri Dinamo

Scris de:

Suporterii revin pe stadioane! Mai întâi vor fi organizate meciuri-pilot în care va  fi permis accesul persoanelor vaccinate, al celor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, și al celor care au dovada că au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, dar nu mai puțin de ultimele 15 zile.

„Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Prin excepție de la prevederile anterioare, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății”, se arată în decizia Guvernului.

Federația Română de Fotbal a anunțat că a depus o cerere oficială pentru ca finala Cupei României din 22 mai să găzduiască circa 7.500 de spectatori, adică jumătate din capacitatea arenei: „FRF confirmă faptul că a înaintat Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților, în urma dialogului avut cu domnul Tudor Pop, președintele comisiei, propunerea ca finala Cupei României la fotbal să se desfășoare cu spectatori, la o capacitate de 50% a stadionului Ilie Oană din Ploiești.

Meciul va avea loc pe data de 22 mai, iar FRF va invita și reprezentanții altor federații sportive dar și ai cluburilor pentru a le prezenta procedurile de acces al publicului ținând cont de restricțiile pandemice. O astfel de experiență reușită ar încuraja deschiderea stadioanelor și pentru alte sporturi”, anunță FRF.

,,Salutăm intenția comună a Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Sănătății și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de a permite, în cel mai scurt timp și în condiții de siguranță, revenire spectatorilor pe arenele sportive.

Liga Profesionistă de Fotbal va continua dialogul activ purtat cu  Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății în perioada pandemiei, cu privire la revenirea suporterilor pe stadioanele pe care se desfășoară competiția CASA Liga I și va furniza în continuare materiale și proceduri, care să sprijine experții instituțiilor abilitate în creerea cadrului general de acces pe arenele sportive.

”Sportul Rege” a demonstrat în perioada pandemiei faptul că respectarea regulilor transmise de autorități poate duce spre revenirea la o viață normală.

Fotbalul are acum nevoie de suporterii săi în arenele sportive, pentru că, la final, fanii sunt cei care contează cel mai mult.

Totodată, ținem să salutăm și implicarea FRF în acest demers și să subliniem importanța existenței unei cooperări constructive între Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal, dincolo de disputele inerente generate de diferențele de opinii normale într-un fotbal, care garantează și susține dreptul la libera exprimare, precum și alte valori fundamentale: transparență, integritate, solidaritate și, nu în ultimul rând, responsabilitate.” COMUNICAT LPF

loading...

Lasă un răspuns